Ce efecte nedorite apar când o țară devine prea bogată și nu știe pe ce să mai cheltuiască banii?

Titlul unei cărți de succes care a apărut în Norvegia – ”Țara care a devenit prea bogată – cum a ajuns Norvegia în capcana fondului petrolier” – surprinde spiritul timpurilor noastre, în țara care a devenit cel mai mare producător de petrol și gaze din Europa de Vest și găzduiește cel mai mare fond suveran de investiții din lume, înaintea alegerilor parlamentare de luni, scrie publicația britanică Financial Times, într-o analiză preluată de Digi24.ro.

Printre exemplele recente de cheltuieli care pot părea inutile se numără un tunel lung de 1.700 de metri pentru nave, care ar putea costa 700 de milioane de dolari, o renovare parțială a parlamentului din Oslo, care a depășit de șase ori bugetul, și peste 400 de milioane de dolari care au fost cheltuiți pe o platformă IT defectă pentru un serviciu regional de sănătate.

Însă criticii susțin că problemele din Norvegia – deși sunt, fără îndoială, probleme specifice lumii dezvoltate – sunt mai profunde, ca urmare a ceea ce fostul șef al fondului suveran de investiții de 2 trilioane de dolari a numit trecerea țării de la a fi ”o națiune petrolieră” la ”o națiune bazată pe fonduri petroliere”.

Sylvi Listhaug, lidera partidului populist Progres, care este pe cale să ocupe locul al doilea și să devină principalul partid de dreapta în politica norvegiană, a declarat că Norvegia pur și simplu ”aruncă mai mulți bani pe probleme”, concluzionând:

”Ceva e în neregulă cu modul în care conducem Norway Inc. Suntem o țară care folosește sume enorme de bani, avem unul dintre cele mai ridicate niveluri de impozitare din OCDE. Cu toate acestea, norvegienii nu beneficiază de servicii mai bune decât cei din Danemarca, Suedia sau Finlanda”,

a adăugat ea.

Există, fără îndoială, o doză de propagandă electorală în comentariile sale, într-o cursă strânsă.

Blocul de centru-stânga aflat la guvernare a menținut un avans slab în sondajele de opinie, dar mult depinde de partidele mai mici care depășesc pragul de 4% pentru a obține o reprezentare suplimentară.

Însă analiștii și directorii de business spun că criticile sunt justificate atunci când vine vorba de școli care sunt în urma țărilor mai sărace, cum ar fi Estonia, și de un sistem de sănătate care, deși nu este în criză, are partea sa de probleme.

”Cartea a atins un punct sensibil și este ceva care rezonează cu oamenii. Ei cred că există ceva anume: există prea multă birocrație, nu rezolvăm problemele într-un mod eficient, există proiecte de infrastructură publică care au depășit cu mult bugetul”,

a declarat Johannes Bergh, director de cercetare politică la Institutul Norvegian pentru Cercetări Sociale.

Un director executiv norvegian a adăugat:

”Există un element în orice groapă în care intrăm, pe care îl putem folosi pentru a ieși din ea. Mă tem că acest lucru generează automulțumire și ne face pe toți mai leneși.”

”Boala norvegiană”

Fondul suveran al Norvegiei se remarcă ca un succes al politicilor publice din ultimele decenii, transformând veniturile țării din petrol în active financiare în valoare de peste 2 trilioane de dolari, mult peste ceea ce oricine din Oslo credea că este posibil.

Economiștii spun că, în acest sens, Norvegia a evitat ”boala olandeză”, blestemul sub care restul unei economii este aglomerat de resurse naturale precum petrolul sau aurul.

Însă unii se tem că se dezvoltă o ”boală norvegiană” prin utilizarea unei retrageri din ce în ce mai mari din fond în fiecare an.

Această sumă — care a ajuns la 542 miliarde de coroane norvegiene (54 miliarde de dolari) în acest an — reprezintă aproximativ un sfert din bugetul guvernamental.

În acest an, retragerile au ajutat Norvegia să își majoreze contribuțiile către Ucraina, fără a fi nevoită să reducă cheltuielile în alte părți sau să majoreze impozitele.

Cheltuielile pentru boli și invaliditate sunt cele mai mari din grupul țărilor bogate din OCDE și de patru ori mai mari decât media.

Ratele de abandon școlar sunt mult peste media europeană.

Pe de altă parte, creșterea productivității a încetinit, ceea ce îi îngrijorează pe factorii de decizie politică.

Jens Stoltenberg, fostul șef al NATO, care a revigorat soarta partidului laburist de guvernământ revenind în funcția de ministru al Finanțelor în februarie, a declarat că până acum un deceniu, Norvegia se descurcase prin rate ridicate de participare la forța de muncă.

Acum, alte țări precum Suedia și Olanda au depășit Norvegia, în timp ce productivitatea a stagnat, ceea ce o transformă în ”o mare provocare și o preocupare reală”, a spus Stoltenberg. El a adăugat:

”Există întotdeauna pericolul să devenim mulțumiți de sine și să credem că fondul de pensii ne va salva. Nu este cazul.”

Erna Solberg, lidera conservatoare care concurează cu Listhaug pentru a deveni prim-ministru dacă opoziția de centru-dreapta va prevala, a susținut că Norvegia ar putea avea o viață ”mai ușoară” decât alte țări europene datorită fondului petrolier, dar că aceasta suferă de aceleași provocări în materie de competitivitate.

”Sentimentul de urgență este mai mic în Norvegia, deoarece putem folosi veniturile din fondul suveran de investiții pentru a acoperi decalajul”,

a adăugat ea.

Principalul subiect economic al campaniei a fost statutul Norvegiei ca fiind una dintre singurele țări cu impozit pe avere. Se estimează că aproximativ 500 de milionari au părăsit țara scandinavă pentru Elveția în ultimii ani, iar formațiunile de opoziție au criticat Partidul Laburist din cauza impozitului pe avere, argumentând că acesta ar trebui redus sau chiar eliminat complet.

Fondul petrolier a fost, de asemenea, în mod neobișnuit pus în centrul atenției pentru investițiile sale în Israel. Dacă Partidul Laburist va câștiga realegerea, s-ar putea confrunta cu cereri incomode din partea partidelor mai mici, care au insistat să își retragă activele israeliene și să îl concedieze pe directorul executiv al fondului.

Analiștii și oamenii de afaceri deopotrivă spun că, în timp ce aproape toate celelalte democrații și-au irosit câștigurile din resurse naturale, succesul Norvegiei cu fondul său petrolier înseamnă că nu există o foaie de parcurs pentru a gestiona dileme precum conflictul israelo-palestinian sau pentru a se asigura că bogăția sa nu îi cauzează alte probleme. După cum a spus Bergh:

”Pur și simplu nu știm care vor fi consecințele pe termen lung.”