afaceri.news
  • Ultimele ştiri
  • ECONOMIE
    • COMERŢ
    • INDUSTRIE
    • AGRICULTURĂ
    • ENERGIE
    • SERVICII
    • SĂNĂTATE
    • TRANSPORT
    • CONSTRUCŢII
    • IMOBILIARE
    • MEDIU
    • TURISM
  • FINANŢE
    • PUBLICE
    • BANKING
    • INVESTIŢII
    • ASIGURĂRI
    • FONDURI UE
    • PIEŢE
    • LEGISLAŢIE
  • TEHNOLOGIE
    • IT&c
    • INOVAŢIE
    • GADGET
  • RESURSE UMANE
    • RECRUTARE
    • EDUCAŢIE
    • PIAŢA MUNCII
  • LIFE
    • FOOD & DRINK
    • MEDIA
    • EVENIMENT
    • CULTURĂ
    • SPORT
  • INTERNAŢIONAL
    • EUROPA
    • AMERICA
    • ASIA
    • LUMEA
  • OPINIE
  • Cautare
  • Menu Menu

CE propune înfiinţarea unei unităţi cibernetice pentru a contracara incidentele de securitate

Fonduri UE, IT&C
Autor: afaceri.news   -  23 iunie 2021
hacker, hacking, cyber security
Fotografie de madartzgraphics pe Pixabay

Timp de citire: 7 minute

Comisia Europeană a prezentat miercuri o viziune privind înfiinţarea unei noi unităţi cibernetice comune pentru a contracara incidentele cibernetice grave tot mai numeroase care afectează activitatea serviciilor publice, a întreprinderilor şi a cetăţenilor din întreaga Uniune Europeană, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar.

Necesitatea de a elabora răspunsuri avansate şi coordonate în domeniul securităţii cibernetice a devenit tot mai stringentă, pe măsură ce se înregistrează o creştere a numărului, a amplorii şi a consecinţelor atacurilor cibernetice, care ne afectează puternic securitatea. Toţi actorii competenţi din UE trebuie să fie pregătiţi să răspundă în mod colectiv şi să facă schimb de informaţii relevante, pe baza “necesităţii de a partaja”, mai degrabă decât pe baza “necesităţii de a cunoaşte”, transmite sursa citată.

Anunţată pentru prima dată de preşedintele CE, Ursula von der Leyen, în orientările politice, unitatea cibernetică comună propusă miercuri are drept scop să reunească resursele şi cunoştinţele de specialitate care există la nivelul UE şi al statelor sale membre pentru a preveni, a descuraja şi a răspunde în mod eficace la incidentele şi crizele cibernetice de mare amploare. Comunităţile din domeniul securităţii cibernetice, inclusiv comunităţile civile, de asigurare a respectării legii, diplomatice şi de apărare cibernetică, precum şi partenerii din sectorul privat acţionează de prea multe ori separat. Odată cu înfiinţarea unităţii cibernetice comune, aceste comunităţi vor avea o platformă virtuală şi fizică de cooperare: instituţiile, organismele şi agenţiile relevante ale UE, împreună cu statele membre vor construi treptat o platformă europeană de solidaritate şi asistenţă pentru a contracara atacurile cibernetice de mare amploare.

Recomandarea privind crearea unităţii cibernetice comune reprezintă un pas important în direcţia finalizării cadrului european de gestionare a crizelor în materie de securitate cibernetică. Aceasta constituie un rezultat concret al Strategiei de securitate cibernetică a UE şi al Strategiei UE privind o uniune a securităţii, contribuind la o economie digitală sigură şi la o societate digitală sigură.

În cadrul acestui pachet de măsuri, Comisia a prezentat un raport referitor la progresele înregistrate în ultimele luni în contextul Strategiei privind o uniune a securităţii. De asemenea, Comisia şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au prezentat primul raport de punere în aplicare în cadrul Strategiei de securitate cibernetică, aşa cum a solicitat Consiliul European, publicând totodată Al cincilea raport referitor la progresele înregistrate în punerea în aplicare a cadrului comun din 2016 privind contracararea ameninţărilor hibride şi a comunicării comune din 2018, intitulată “Creşterea rezilienţei şi consolidarea capacităţilor necesare pentru a aborda ameninţările hibride”. În fine, Comisia a adoptat decizia privind înfiinţarea biroului Agenţiei Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică (ENISA) la Bruxelles, în conformitate cu Regulamentul privind securitatea cibernetică.

Unitatea cibernetică comună va acţiona ca o platformă menită să asigure un răspuns coordonat al UE la incidentele şi crizele cibernetice de mare amploare, precum şi să acorde asistenţă pentru redresarea în urma unor astfel de atacuri. În prezent, UE şi statele sale membre au numeroase entităţi implicate în diferite domenii şi sectoare. Chiar dacă sectoarele pot fi specifice, ameninţările sunt adesea comune şi, prin urmare, coordonarea, schimbul de cunoştinţe şi chiar avertizarea prealabilă sunt indispensabile.

Participanţii vor trebui să pună la dispoziţie resurse operaţionale pentru acordarea de asistenţă reciprocă în cadrul unităţii cibernetice comune. Astfel, participanţii la unitatea cibernetică comună vor putea să facă schimb de bune practici, precum şi de informaţii în timp real cu privire la ameninţările care ar putea să apără în sectoarele în care îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, unitatea cibernetică comună va lucra la nivel operaţional şi tehnic pentru a pune în aplicare Planul UE de răspuns la incidente şi crize de securitate cibernetică, pe baza planurilor naţionale, va institui şi va mobiliza echipele UE de reacţie rapidă în materie de securitate cibernetică, va facilita adoptarea de protocoale pentru asistenţa reciprocă între participanţi, va institui capacităţi naţionale şi transfrontaliere de monitorizare şi detectare, inclusiv centre de operaţiuni pentru securitate, şi, de asemenea, va desfăşura şi alte activităţi, potrivit Agerpres.

Ecosistemul de securitate cibernetică al UE este vast şi variat, iar unitatea cibernetică comună va asigura acum un spaţiu comun de colaborare între diferitele comunităţi şi sectoare, în cadrul căruia reţelele existente îşi vor putea valorifica întregul potenţial. Această iniţiativă se bazează pe activitatea demarată în 2017, odată cu adoptarea Recomandării privind răspunsul coordonat la incidente şi crize – aşa-numitul plan de acţiune.

Comisia propune crearea unităţii cibernetice comune printr-un proces treptat şi transparent în patru etape, împreună cu statele membre şi cu diferitele entităţi care îşi desfăşoară activitatea în domeniu. Eforturile vizează să asigure faptul că unitatea cibernetică comună va intra în faza operaţională la 30 iunie 2022 şi că după un an, la 30 iunie 2023, aceasta va fi pe deplin implementată. Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, ENISA, va asigura secretariatul în etapa pregătitoare, iar unitatea îşi va desfăşura activitatea în apropierea birourilor din Bruxelles ale acestei agenţii şi a biroului CERT-UE, Centrul de răspuns la incidente de securitate cibernetică pentru instituţiile, organele şi agenţiile UE.

Investiţiile necesare pentru înfiinţarea unităţii cibernetice comune vor fi finanţate de Comisie, în principal prin intermediul programului Europa digitală. Fondurile vor fi utilizate pentru construirea platformei fizice şi virtuale, pentru crearea şi mentenanţa unor canale de comunicare sigure, precum şi pentru îmbunătăţirea capacităţilor de detectare. Contribuţii suplimentare, în special pentru dezvoltarea capacităţilor de apărare cibernetică ale statelor membre, pot fi furnizate din Fondul european de apărare.

Comisia prezintă un raport referitor la progresele înregistrate în cadrul Strategiei privind o uniune a securităţii, în direcţia asigurării protecţiei europenilor. Împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Comisia prezintă, de asemenea, primul raport de punere în aplicare în cadrul noii Strategii de securitate cibernetică a UE, se menţionează în comunicat.

Comisia şi Înaltul Reprezentant au prezentat Strategia de securitate cibernetică a UE în decembrie 2020. Raportul prezentat miercuri face un bilanţ al progreselor înregistrate în cadrul fiecăreia dintre cele 26 de iniţiative prevăzute în strategia menţionată şi face referire la recenta aprobare de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene a regulamentului de instituire a Centrului şi a Reţelei de competenţe în materie de securitate cibernetică. S-au înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte consolidarea cadrului juridic pentru asigurarea rezilienţei serviciilor esenţiale, prin prezentarea propunerii de directivă privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune (Directiva NIS revizuită sau “NIS 2”). În ceea ce priveşte securitatea reţelelor de comunicaţii 5G, majoritatea statelor membre înregistrează progrese în punerea în aplicare a setului de instrumente al UE în materie de 5G, având deja sau fiind pe punctul de a finaliza cadre pentru aplicarea unor restricţii corespunzătoare furnizorilor de tehnologie 5G. Cerinţele privind operatorii de reţele mobile sunt consolidate prin transpunerea Codului european al comunicaţiilor electronice, în timp ce Agenţia Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică, ENISA, elaborează o propunere de sistem al UE de certificare a securităţii cibernetice pentru reţelele 5G.

De asemenea, raportul evidenţiază progresele înregistrate de Înaltul Reprezentant în ceea ce priveşte promovarea unui comportament responsabil al statelor în spaţiul cibernetic, în special prin avansarea pe calea instituirii unui program de acţiune la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite. În plus, Înaltul Reprezentant a început procesul de examinare a cadrului de politici pentru apărarea cibernetică în vederea îmbunătăţirii cooperării în domeniul apărării cibernetice şi, împreună cu statele membre, efectuează un “exerciţiu privind lecţiile învăţate”, cu scopul de a îmbunătăţi setul de instrumente al UE pentru diplomaţia cibernetică şi de a identifica oportunităţile de a consolida şi mai mult cooperarea în acest scop, la nivelul UE şi la nivel internaţional.

Tot miercuri a fost publicat de către Comisie şi Înaltul Reprezentant raportul privind progresele înregistrate în contracararea ameninţărilor hibride, care subliniază faptul că, de la adoptarea în 2016 a cadrului comun privind contracararea ameninţărilor hibride, s-a instituit un răspuns al Uniunii Europene, acţiunile UE au contribuit la îmbunătăţirea gradului de conştientizare a situaţiei, la asigurarea rezilienţei în sectoarele critice, la răspunsul adecvat şi la redresarea în urma unor ameninţări hibride tot mai numeroase de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, printre aceste ameninţări numărându-se dezinformarea şi atacurile cibernetice.

De asemenea, în ultimele 6 luni s-au luat măsuri importante în cadrul Strategiei UE privind o uniune a securităţii pentru a garanta securitatea în mediul nostru fizic şi digital. În prezent, sunt în vigoare norme ale UE de referinţă care vor impune platformelor online obligaţia de a elimina în termen de o oră conţinutul cu caracter terorist semnalat de autorităţile statelor membre.

Comisia a propus, de asemenea, Actul legislativ privind serviciile digitale, care prevede norme armonizate pentru eliminarea bunurilor ilegale, a serviciilor ilegale sau a conţinutului online ilegal, precum şi o nouă structură de supraveghere a platformelor online foarte mari. De asemenea, propunerea abordează vulnerabilităţile platformelor care permit amplificarea conţinutului dăunător sau răspândirea dezinformării. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au convenit asupra unei legislaţii temporare privind detectarea voluntară de către serviciile de comunicaţii a abuzului sexual online asupra copiilor.

De asemenea, se lucrează la asigurarea unei mai bune protecţii a spaţiilor publice. Printre măsuri se numără acordarea de asistenţă statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea ameninţării reprezentate de drone şi consolidarea protecţiei lăcaşurilor de cult şi a infrastructurilor sportive de mari dimensiuni împotriva ameninţărilor teroriste, cu ajutorul unui program de sprijin, în curs de desfăşurare, în valoare de 20 de milioane de euro. Pentru a sprijini mai bine statele membre în contracararea criminalităţii grave şi a terorismului, Comisia a propus, de asemenea, în decembrie 2020, actualizarea mandatului Europol, Agenţia UE pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii.

Securitatea cibernetică este piatra de temelie a unei Europe digitale şi conectate, iar în societatea de astăzi, răspunsul la ameninţări într-un mod coordonat este esenţial. Unitatea cibernetică comună va contribui la realizarea acestui obiectiv. Împreună putem să schimbăm cu adevărat lucrurile, a afirmat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

La rândul său, Margaritis Schinas, vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, consideră că recentele atacuri de tip ransomware ar trebui să fie luate drept avertisment cu privire la faptul că este necesar să ne protejăm împotriva ameninţărilor care ar putea să afecteze securitatea şi modul de viaţă european.

În prezent, nu mai putem face o distincţie între ameninţările online şi cele offline. Trebuie să ne punem laolaltă toate resursele pentru a elimina riscurile cibernetice şi pentru a ne consolida capacitatea operaţională. Pentru a construi o lume digitală sigură şi de încredere, bazată pe valorile noastre, este necesară implicarea tuturor, inclusiv a autorităţilor de asigurare a respectării legii, a adăugat el.


Tag-uri: Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, Comisia Europeana, ENISA, incidente cibernetice, Margaritis Schinas, ONU, securitate cibernetică, Strategie de securitate cibernetică, Ursula von der Leyen
DISTRIBUIE
  • Share on Facebook
  • Share on X
  • Share on WhatsApp
  • Share on LinkedIn
  • Share on Reddit
  • Share by Mail

Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!


CITEŞTE ŞI
Gusano Harina Tenebrio Molitor.jpg 1864508717CE a dat aviz favorabil punerii pe piaţă a viermilor de făină galbeni uscaţi ca aliment
Chisăliță, AEI: Gazele înmagazinate nu sunt soluția miraculoasă care să înlocuiască importurile
Hydrogen molecules against blue backgroundCE: Schemă de ajutor pentru România, de 149 mil. €, pentru producția de hidrogen din surse regenerabile
Iranul și Omanul convin asupra unei rute pentru nave în Strâmtoarea Ormuz
plant, isolated, humanInvestitorii cer UE regândirea politicilor agricole, pentru a prioritiza grija pentru climă
Https D1e00ek4ebabms.cloudfront.net Production Ed206094 4a2b 4410 957f E39f3be5463fUE nu poate decide încă dacă să acorde Marii Britanii acces la piaţa sa financiară

ULTIMELE ŞTIRI

  • Flag Of Opec.svg
    OPEC+ menține neschimbate obiectivele de producție de petrol pentru luna noiembrie5 octombrie 2026 - 0:06
  • internet addiction, digital addiction, shocked, risk, online safety, mobile devices, social media, frightened, online dangers, scared, digital age, youth and technology, mobile obsession, smartphone overuse, tiktok, tech dependency, internet overload, emotional impact, modern youth, digital generation, online influence, virtual world, technology addiction, fear, ai generated
    Gen Z apelează tot mai des la ChatGPT pentru a afla informații despre produse5 octombrie 2026 - 0:05
  • Volvo Trucks Now Ready To Electrify Image1
    Proteste la Târgu Jiu: Șoferii de TIR au protestat față de taxele mărite și introducerea TollRo5 octombrie 2026 - 0:04
  • panel, solar, power
    Noi reguli pentru prosumatori. Ce propune ANRE începând cu 2027?5 octombrie 2026 - 0:03
  • Bvb Sigla Noua
    BVB, pierdere de aproape șapte miliarde de lei la capitalizare săptămâna aceasta5 octombrie 2026 - 0:02
  • tren Cluj Oradea calea ferată API,
    Apelul Asociației Pro Infrastructura: “Dați drumul trenurilor de la Cluj în noul mers din 2027!”5 octombrie 2026 - 0:01
  • AI, Artificial Intelligence, keyboard, machine learning, natural language processing, chatbots, virtual assistants, automation, robotics, computer vision, deep learning, neural networks, language models, human-computer interaction, cognitive computing, data analytics, innovation, technology advancements, futuristic systems, intelligent systems, smart devices, IoT, cybernetics, algorithms, data science, predictive modeling, pattern recognition, computer science, software engineering, information technology, digital intelligence, autonomous systems, IA, Inteligencia Artificial,
    Finanțarea întârzie. Companiile europene nu au bani de AI și cârpesc ce pot din fonduri proprii4 octombrie 2026 - 22:29
  • Prof. Păun, despre o nominalizare a lui Grindeanu: Barbut pe față! Finalul de carieră e aproape4 octombrie 2026 - 21:32
  • Independenta Energetica Romania Energie Bec Harta Atlas Copyright Contactati Www.afaceri.news
    Chisăliță: Suntem furnizor de gaze ieftine la export și cumpărător de gaze scumpe din import4 octombrie 2026 - 21:01
  • nike, sports shoes, sneaker
    Cea mai iubită companie de echipament sportiv se prăbușește. Vin concedieri, restructurări, șomaj4 octombrie 2026 - 20:02

Cele mai citite ştiri

  • Cadou așteptat de 1 Decembrie: în sfârșit România își leagă provinciile istorice pe autostradă!
  • Fabricile Dorna Lactate se închid în august! Toți angajații vor fi concediați
  • Dacia lansează în 2024 cea mai ieftină mașină la clasa sa
  • Imposibilul s-a produs: Mamaia a devenit mai ieftină decât Eforie Nord sau Costinești
  • EXCLUSIV Episodul 1: LISTA CĂPUȘELOR României – multinaționale cu cifre de afaceri mai mari de 100 de milioane de euro, profit ZERO în România! Iar IMM-urile sunt hăituite

Fluxuri externe

  • BBC
  • DW
  • CNN
  • Verge
  • Business Insider
G7 to release millions of barrels of oil and diesel after Trump threat
Suppliers pile pressure on government over energy bills
UK diesel prices top £2 a litre for first time, RAC says
US jobs market sees sharp slowdown ahead of midterm elections
'It could cost me £10k but I need the money now': Why Gen Z are opting out of pensions
Turkey: Stock market scandal hits half a million investors
Weakened US fuel-efficiency rules and promises of cheaper cars could see drivers pay higher running costs while also increasing carbon emissions.
Is US President Donald Trump right to rename AI as 'Super Intelligence'?
Global trade weathers Iran, Ukraine and Trump's tariffs
Diesel prices are surging putting further pressure on Europe
Markets digest bank earnings after recent turmoil
Still haven't filed your taxes? Here's what you need to know
Retail spending fell in March as consumers pull back
Analysis: Fox News is about to enter the true No Spin Zone
Silicon Valley Bank collapse renews calls to address disparities impacting entrepreneurs of color
The new Fitbit Edge leaks
Prick’s theatrical industrial punk is perfect for spooky season
The best early October Prime Day deals happening now
NJ’s former Lt Gov is using AI to say he’s innocent of sexual harassment
An AI couldn’t beat humans at StarCraft, so it decided to cheat
Sam Altman said 'the world should accept some bad things happening' for the benefits of AI
Meet David Robinson, the OpenAI safety leader who quit and warned that the company isn’t careful enough
In Connecticut, my husband and I mostly talked logistics. In Spain, we started dating each other again.
Lina Khan says AI companies are following the same playbook that got Big Tech into trouble
My favorite place in California is a tiny mountain town that's worth visiting in every season — also, its mayor is a dog

Economie. Nu vorbărie.

© Toate drepturile rezervate.

Google PlayApp Store

Urmărește-ne pe Facebook!

Contact

  • info@afaceri.news
  • 075 AFACERI / 075 2322374
  • Urmăreşte-ne pe X!
  • Urmărește-ne pe Bluesky!

afaceri.news

  • Contact
  • Publicitate
  • Politica de cookie
  • Termeni și condiții / Politica de confidențialitate
Sterian, Transgaz: Acum 3-4 ani nu aveam nicio stație de comprimare funcțională....Ion SterianBanca Transilvania, facilități pentru beneficiarii de granturi guvernamentale...
Scroll to top