VIDEO | Ce reprezintă insigna colorată, declanșatorul speculațiilor cu noua ordine mondială
O insignă colorată care este purtată de mai mulți șefi de stat și personalități din diverse domenii stârnește, în ulitmii ani, cele mai fanteziste speculații, relatează usagag.com. Prezența acestei insigne pe reverele hainelor unor șefi de stat a fost observată în mod regulat în ultima perioadă, printre cei care poartă insigna numărându-se: Emmanuel Macron, Tedros Ghebreyesus, director general al OMS sau Bill Gates.
Nu a fost nevoie de mai mult pentru reapariția speculațiilor care alimentează pe rețelele de socializare tezele conspirative conform cărora „marii lideri ai lumii își vor uni forțele pentru a forma o guvernanță mondială” cu alte cuvinte „noua ordine mondială”.
Programul Națiunilor Unite
În realitate, acestă insignă aparține pur și simplu unui program al Organizației Națiunilor Unite, iar fotografiile cu șefi de stat sau de organizații internaționale au fost surprinse în timpul diferitelor evenimente organizate pe marginea acestui proiect. Insigna în cauză se referă la „Obiectivele de dezvoltare durabilă”, numele unei serii de programe ale ONU pentru conservarea mediului, garantarea accesului tuturor la apa potabilă, eradicarea foametei în lume, realizarea egalității de gen.
„Gatekeepers” sau sprijinul lui Bill Gates pentru Goalkeepers
Aceste 17 obiective globale au fost adoptate la Adunarea Generală a ONU în septembrie 2015 și au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Fundația Bill & Melinda Gates susține, de asemenea, acest vast impuls planetar și a înființat un program numit „Portarii”. În acest context, fondatorul Microsoft a purtat în mod repetat această insignă cu 17 culori care este de altfel disponibilă la cumpărare pe site-ul Națiunilor Unite:
Speculațiile sunt cu atât mai intense cu cât Bill Gates este implicat în acest program, iar miliardarul a devenit pentru negaționiști sursa tuturor relelor inchipuite și neînchipuite, de la vaccinuri, măști de protecție, cipuri 5G sau termoscanări.