Închide

Cel mai mare producător de vinuri din Franța, acuzat că sprijină terorismul în Africa Centrală

Avatar
Sugar on the move

Fotografie de Josh Withers pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

O divizie a celui mai mare producător francez de vinuri, Groupe Castel, este vizată de o anchetă începută de către procurorii anti-terorism de la Paris, fiind acuzată că a încheiat înțelegeri oneroase cu o grupare responsabilă de ”atrocitățile în masă” în decursul anilor de război civil care zguduie Republica Centrafricană, anunță Bloomberg.

Într-un comunicat dat publicității vineri, compania a promis că ”va coopera pe deplin” cu autoritățile franceze, în cadrul anchetei anunțate în premieră de către The Sentry, un ONG anticorupție co-fondat de George Clooney.

Încă din luna august a anului trecut, The Sentry a publicat un raport în care susținea că o unitate a producătorului francez de băuturi a încheiat un acord prin care s-a angajat să sprijine milițiile centrafricane, primind la schimb protecția și securitatea unor active ale sale din Republica Centrafricană, legate de producția de zahăr din această țară.

Parchetul Național Antiterorist de la Paris nu a comentat pe tema anchetei deschise.

Groupe Castel a mai precizat că a desfășurat propria anchetă asupra unității producătoare de zahăr din Republica Centrafricană, ajungând la concluzia că ”nu există niciun element și nicio informație materială care să confirme acuzațiile The Sentry”.

Cu toate acestea, compania a arătat că ”va coopera pe deplin cu Parchetul, ținând cont de faptul că grupul și-a făcut deja public raportul de investigație internă pe această temă”.

Republica Centrafricană, una dintre cele mai sărace țări ale lumii, în ciuda unor rezerve uriașe de diamante, aur și alte resurse naturale, este zguduită de un conflict intern încă din 2013, când fostul președinte François Bozizé a fost înlăturat printr-o lovitură de stat, după zece ani în fruntea țării.

La sfârșitul anului 2014, African Sugar Refinery of the Central African Republic, o unitate a companiei agro-alimentare Somdiaa din Paris, la care Castel deține un pachet semnificativ de acțiuni, ar fi negociat un acord de securitate cu un grup armat, potrivit anchetei de 28 de pagini publicate de The Sentry.

Ancheta Parchetului Național Antiterorist din Franța reprezintă ”o importantă piatră de hotar în ceea ce privește justiția și responsabilitatea corporativă în țările sfâșiate de război”, a reacționat John Prendergast, un alt co-fondator al The Sentry, la vestea demarării anchetei.

scroll to top