Cele mai vechi picturi rupestre din istoria umanității, periclitate de schimbările climatice

Unele dintre cele mai vechi picturi rupestre cunoscute în istoria umanității, reprezentând oameni și animale, realizate acum 25.000 până la 45.000 de ani în Indonezia, se deteriorează rapid din cauza schimbărilor climatice, potrivit unui studiu publicat joi în revista Nature și citat de Bloomberg.

Precipitațiile sezoniere, combinate cu creșterea numărului episoadelor de secetă, amenință conservarea artei rupestre din situl Maros-Pangkep de pe insula indoneziană Sulawesi, potrivit echipei de cercetători conduși de arheologul Jillian Huntley în articolul publicat în Nature. Situl găzduiește cea mai veche pictură umană cunoscută, realizată cu metoda șablonului, precum și, probabil, cea mai veche scenă narativă din arta preistorică.

Schimbările climatice provocate de om conduc în ultimii ani la episoade tot mai frecvente și tot mai severe ale ”El Nino”, un fenomen din Oceanul Pacific care are drept efect, printre altele, creșterea temperaturilor medii anuale. Creșterea numărului episoadelor de secetă și creșterea cantităților ploilor musonice în sezoanele ploioase, fenomene care se manifestă în Indonezia, oferă condiții ideale pentru cristalizarea sărurilor minerale pe pereții peșterilor de calcar în care picturile respective au supraviețuit până acum toate aceste zeci de mii de ani.

Deteriorarea sitului s-a accelerat în ultimele patru decenii, în condițiile în care creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră din activitățile antropice au produs schimbările climatice a căror magnitudine este sporită în zona tropicelor, potrivit studiului din Nature. O creștere a temperaturilor medii globale de 1,5 până la 2 grade Celsius până la sfârșitul secolului – scenariul optimist al oamenilor de știință pentru încălzirea globală – ar avea implicații majore asupra conservării artei rupestre.

”În aproape toate siturile care conțin artă preistorică, picturile manuale și motivele figurative sunt puternic afectate de exfolierea suprafețelor din peretele și tavanul din gresie și calcar. Tot mai multe dovezi cantitative și anecdotice sugerează că rata de exfoliere este în creștere”, scriu autorii.

Sărurile cristalizate pe roci se dilată și se contractă succesiv în ritmul anotimpurilor, ceea ce provoacă tensiune suplimentară asupra suportului pe care au cristalizat, respectiv picturile rupestre. Această presiune poate genera fisuri în rocă sau chiar desprinderea unor fragmente rugoase ale acesteia, fenomen pe care cercetătorii îl numesc exfoliere. Deteriorarea este agravată de faptul că operele de artă rupestră sunt situate în raza de acțiune a musonului malaeziano-australian, unul dintre cele mai dinamice sisteme musonice din lume.

Conservarea picturilor din situl Maros-Pangkep, descoperite pentru prima dată de arheologi în anii 1950, este esențială, deoarece acestea reprezintă una dintre cele mai vechi mărturii de artă preistorică din lume.

Cu peste 300 de peșteri descoperite până în prezent și altele noi care sunt descoperite în fiecare an, situl rivalizează cu cele care găzduiesc arta rupestră a epocii glaciare din vestul Europei și constituie un ”document unic și de neînlocuit al culturii artistice umane timpurii, într-o regiune destul de puțin înțeleasă”, arată arheologii.

Picturile cele mai vechi prezente în situl indonezian sunt realizate în culoare roșie și roșie-purpurie, descriind în special animale. Picturile puțin mai recente au fost realizate în cărbune negru și cuprind câteva imagini cu siluete umane, cu animale domestice, precum câinii, dar și forme geometrice și simboluri abstracte.

O scenă aparte, despre care arheologii susțin că ar putea fi cel mai vechi document pictat al unei strategii de vânătoare preistorică, pare să arate mai mulți gonaci, siluete umane care atrag diferite animale sălbatice, către alte siluete care par vânători în așteptarea prăzii.