Închide

CEO-ul Bosch: S-ar putea să urmeze noi concedieri. Cum stau lucrurile pentru angajații din România?

Avatar
Bosch at Night

Fotografie de Jan Böttinger pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Gigantul german din domeniul ingineriei și tehnologiei Bosch a avertizat miercuri în privinţa unor posibile reduceri de personal la divizia de mobilitate, prelungind totodată cu unul sau doi ani obiectivul de a ajunge la o marjă de profit de 7%, după ce a estimat un mediu economic dificil în 2024, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Conform datelor preliminare, compania germană a înregistrat în 2023 o creştere de 8% a vânzărilor la rate de schimb ajustate, până la 91,6 miliarde de euro, marja de profit fiind de 5%.

“2023 a fost mai dificil decât ne-am aşteptat, ne aşteaptă multe provocări în anii următorii”, a afirmat directorul general Stefan Hartung.

Bosch negociază cu reprezentanţii angajaţilor de la divizia de mobilitate “ajustări de personal”, iar disponibilizările ies din discuţie conform acordului până în 2027 încheiat între companie şi reprezentanţii sindicatului.

Pe de altă parte, Bosch va continua angajările în sectoarele promiţătoare şi va investi patru miliarde de euro în recalificarea angajaţilor, a precizat grupul german.

În ianuarie, un purtător de cuvânt declara pentru Reuters că firma vrea să renunţe la 1.200 de angajaţi de la divizia sa de dezvoltare a unor programe informatice până la finalul lui 2026.

Totuși, în România Bosch a anunțat în luna mai a anului trecut că va extinde și la Sibiu divizia de cercetare și inginerie care efectuează la Cluj teste cu mașini autonome și utilizează și tehnologii din domeniul AI.

Anunțul a venit după ce în 2022, Bosch a investit aproximativ 410 milioane de lei (aproximativ 83 de milioane de euro) în România, în principal în dezvoltarea unităților de producție din sectorul de activitate Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj, precum și în domeniul cercetării și dezvoltării, în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj.

Bosch are în jur de 10.000 de angajați în România și peste 400.000 la nivel mondial.

scroll to top