Închide

“Noua Casă” continuă în 2022, cu un nou plafon și reguli noi de asigurare

Avatar
Program Noua Casa 2021

Sursă foto: Ziarul Unirea

Timp de citire: < 1 minut

Programul „Prima Casă”, devenit „Noua Casă”, va continua cu un plafon de 1,5 miliarde de lei, iar beneficiarii vor fi obligaţi să încheie poliţe de asigurare împotriva tuturor riscurilor, potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată miercuri.

“Potrivit acestei hotărâri aprobate astăzi, va continua programul cu un nou plafon acordat garanţiilor care vor putea fi emise în cursul acestui an, de 1,5 miliarde de lei. Prin acest act normativ a fost introdusă o modificare potrivit căreia beneficiarii vor avea obligaţia să încheie poliţie de asigurare împotriva tuturor riscurilor, conform normelor interne proprii ale finanţatorilor, pe toată durata finanţării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puţin decât valoarea de piaţă a locuinţei. Prevederea se va aplica tuturor creditelor garantate în cadrul programului ‘Noua casă’, pentru poliţie de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, citat de AGERPRES.

El a precizat că, de la lansarea programului ‘Prima casă’, în 4 iunie 2009, până la finalul anului trecut, au fost acordate 321.073 de garanţii şi promisiuni de garantare, în valoare totală de 29,90 miliarde de lei.

scroll to top