Chelneriță rămasă fără job după ce a primit un bacșiș uriaș drept pomană
O chelneriță din Michigan a avut parte de o întâmplare cel puțin ciudată. Se pare că aceasta a rămas fără locul de muncă după ce a primit un bacșiș mare din partea unui client. După ce a lua masa la un restaurant din Michigan, un bărbat a lăsat un bacșiș de 10.000 de dolari pentru o comandă de doar 32 de dolari.
Managerul restaurantului, Tim Sweeney, a declarat pentru presa locală că acest bacșiș a fost un omagiu adus unui prieten care s-a stins din viață de curând.
Acesta a mai precizat că individul se afla în Benton Harbor pentru a participa la înmormântarea prietenului său, informează Business Insider.
Conform managerului localului, chelnerița a împărțit banii cu alți opt membri ai personalului care lucrau în acea zi.
„A fost într-adevăr un act de bunătate care a ajutat atât de mulți oameni”,
a declarat unul dintre colegii tinerei pentru WOOD-TV.
Chelnerița, concediată subit
De asemenea, pe pagina sa de Facebook chelnerița a dezvăluit într-o postare că i s-a spus să își ia o zi liberă, iar la scurt timp a fost sunată de șeful său care a anunțat-o că este concediată.
„Într-o săptămână sunt un angajat uimitor, muncitor, o mamă minunată… Acum, sunt fără loc de muncă, pentru prima dată de când aveam 15 ani”,
a scris aceasta.
Proprietarul restaurantului a ținut să precizeze că această decizie nu a avut legătură cu bacșișul primit, ci a fost doar o „decizie de afaceri”.