Cine e câștigătorul licitației pentru Lotul 2 al Autostrăzii de Centură București, Sector Nord


Autor:    -  
Centura Capitalei 640x400
Centura Capitalei. Foto: g4media.ro

Timp de citire: 2 minute

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câştigătorul contractului de proiectare şi execuţie pentru Lotul 2 din Autostrada de Centură Bucureşti – Sector Centura Nord, fiind vorba despre o asociere de trei firme. Valoarea contractului depăşeşte 831 de milioane de lei, fără TVA.

“Vineri, 09.10.2020, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului de “Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centura Bucureşti km 0+000-km 100+900, Sector Centura Nord km 0+000-km 52+770, Lot 2: km 20+000-km 39+000″, în lungime de 19 km. Ofertantul desemnat câştigător este asocierea S.C. SA&PE Construct S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L. – S.C. Tehnostrade S.R.L., cu preţul de 831.920.653,34 lei fără TVA”, a transmis CNAIR, într-un comunicat de presă, vineri.

Durata contractului este de 12 luni – perioada de proiectare şi 22 de luni – perioada de execuţie a lucrărilor.

Perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

Firmele controlate de Dorinel Umbrărescu au câștigat în ultimii ani tot mai multe contracte de proiectare și execuție a diferitelor tronsoane de autostradă și, de cele mai multe ori, lucrările au fost duse până la capăt chiar înaintea termenului de execuție stipulat prin contract.

Anterior, în urmă cu două săptămâni, compania Spedition UMB, ca lider de asociere împreună cu aceleași două companii (SA&PE Construct și Tehnostrade) a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția a 30 de kilometri din Autostrada Transilvania, de la Nădășelu la Zimbor. Anterior, un alt tronson aflat în continuarea acestuia (Zimbor-Poarta Sălajului) fusese adjudecat de aceleași companii.

De asemenea, trei tronsoane ale drumului expres Craiova-Pitești (tronsonul 2, tronsonul 3 și tronsonul 4) vor avea aceiași proiectanți și constructori.

Asocieri ale firmelor sale mai lucrează în momentul de față la varianta ocolitoare a orașului Rădăuți și la centura Bacăului.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!