Co-fondatorul Dogecoin dă de pământ cu Elon Musk: Un escroc cu cultul personalității

,
Autor:    -  
Musk Meme Doge
Foto: Twitter/Elon Musk

Timp de citire: 3 minute

Jackson Palmer, co-creatorul Dogecoin, a declarat că l-a deranjat când Elon Musk și grupul Reddit SatoshiBets, care a copiat WallStreetBets, au încercat să urce valoare monedei până la cer. Într-un interviu acordat Insider, Palmer a spus că s-a săturat să fie “târât” în conversațiile în jurul monedei la a cărei creare a constribuit în urmă cu peste opt ani.

La acea vreme, el vedea Dogecoin ca pe un “hobby’ dar despre care acum spune că a devenit o pacoste.

“Toată această chestie m-a cam enervat pentru că era legată numele meu. Nu cred că oamenii își dau seama, dar îmi doresc ca atunci când se întâmplă ceva cu Dogecoin, Elon Musk și Billy Markus (cel de al doilea cofondator al Dogecoin n.r.), să nu fiu târât înapoi în asta. Chiar și atunci când am șters complet toate rețelele sociale, a continuat să mă urmărească ca un miros urât”, a spus Palmer.

Palmer, care este un fost inginer Adobe, a mai spus că nu a fost surprins când Musk a început să promoveze Dogecoin pe Twitter încă din 2019.

Miliardarul pare să fie prieten apropiat cu celălalt creator al Dogecoin, Billy Markus. Musk a declarat că a lucrat în trecut cu dezvoltatorii monedei digitale și că susține Dogecoin într-un efort de a fi un aliat pentru “oamenii care nu sunt atât de bogați”.

În 2021, Musk a fost unul dintre cei mai mari susținători ai monedei – trimițând adesea prețul Dogecoin la niveluri uriașe dintr-un singur mesaj pe Twitter. El a dezvăluit chiar și planurile de a lansa un satelit cu temă cripto numită “Doge-1” pe Lună în acest an.

Dar, Palmer a spus că vede interesul lui Musk pentru Dogecoin ca pe o tactică, un mijloc de “a se agăța de comunități” în efortul de a le “absorbi în propriul său cult al personalității”.

“El face acest lucru pe mai multe subiecte. Uitați-vă la modul în care mulți dintre cei care se ocupă cu libertatea de exprimare, cei de dreapta, au devenit cu toții un fel de mari susținători ai lui Elon Musk. Acest lucru este benefic pentru el, pentru că își construiește un fel de armată, absorbind triburile tuturor acestor diferite tipuri de comunități inadaptate care sunt extrem de dedicate și extrem de pasionale.”, a declarat Palmer pentru Insider. 

Nu este prima dată când Palmer face comentarii despre cel mai bogat om din lume. La începutul acestui an, co-creatorul Dogecoin l-a numit pe Musk un “escroc” și l-a acuzat pe CEO-ul Tesla că nu este capabil să ruleze coduri de bază, citând un caz de acum câțiva ani când miliardarul nu ar fi știut cum să ruleze un script Python pe care Palmer i l-a trimis.

Inginerul a declarat pentru Insider că nu a mai comunicat cu Musk de atunci, dar miliardarul s-a grăbit să îl atace pe Palmer pe Twitter pentru comentariile sale. Într-o serie de tweet-uri, Musk a spus că toți copiii săi ar fi putut scrie un cod mai bun la vârsta de 12 ani și a afirmat că Palmer “nu a scris niciodată o singură linie de cod Dogecoin”.

Creatorul Dogecoin a spus că a fost un incident care a dat de gândit, în timp ce fanii lui Musk s-au năpustit asupra lui.

“De atunci am făcut un efort conștient să nu mai vorbesc despre el, pentru că nu merită. Îi pot lăsa să aibă fanteziile lor. Obișnuiam să fiu mult mai dispus să intru în dezbateri. Dar, nu mai cred că sunt un lucru foarte util de făcut. Abordarea mea este doar să spun ceea ce gândesc și să încerc să fiu cât mai obiectiv posibil și să spun doar: “Asta este ceea ce cred eu, acceptați sau nu””, a adăugat Palmer.

Palmer nu este singurul care a pus la îndoială sprijinul lui Musk pentru moneda meme. Șapte noi reclamanți au intrat într-un proces în curs de desfășurare de 258 de miliarde de dolari împotriva miliardarului. Procesul a fost depus inițial în iunie și susține că Musk și companiile sale promovează o “schemă piramidală criptografică”.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!