Închide

Comisia Europeană dă România în judecată la CJUE în două cazuri legate de poluare

Avatar
power plant, brown coal, air pollution

Fotografie de catazul pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Comisia Europeană a decis să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru că nu a respectat normele UE privind combaterea poluării industriale și pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a adopta un program de control al poluării atmosferice, scrie B1.ro.

În primul caz, susține Comisia Europeană, România nu a asigurat funcționarea a trei instalații industriale cu deținerea unei autorizații valabile în temeiul Directivei 2010/75/UE privind emisiile industriale.

Directiva stabilește norme menite să reducă emisiile industriale și să prevină generarea de deșeuri. Instalațiile industriale trebuie să dețină autorizații pentru a putea funcționa. În absența unei autorizații, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu și sănătate nu pot fi evitate în mod eficient.

Trei instalații industriale din România nu dețin încă o autorizație care să garanteze că emisiile lor nu depășesc valorile-limită stabilite de legislația europeană.

România mai e acuzată că nu și-a adoptat primul program național de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei PNE (Directiva 2016/2284 privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici).

În baza acestei Directive, statele UE au obligația să adopte și să pună în aplicare programe naționale de control al poluării atmosferice. Acestea ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului. Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind cinci poluanți atmosferici.

România trebuia să adopte primul său program până la 1 aprilie 2019.

scroll to top