Cum fac față depopulării satele austriece? Cea mai mică municipalitate luptă pentru independență
Stefanie Krabacher, prima femeie primar, se află din februarie în biroul municipal din mica municipalitate tiroleză Gramais, din vestul Austriei. Urmează mari provocări pentru doamna primar. Gramais are aproape de două ori mai multe paturi pentru oaspeți (75) decât rezidenții (41). Iar depopularea e o mare problemă și în satele alpine.
Motorul urlă. În treapta a treia, micuțul Ford Fiesta albastru se chinuie pe drumul abrupt de munte care duce la cel mai mic sat din Austria. Opt kilometri mai târziu, motorului i se permite în cele din urmă să se odihnească direct în spatele semnului de intrare în sătucul Gramais, la altitudinea de 1321 de metri deasupra nivelului mării, scrie Der Standard.
Detoxifiere digitală
‘Odihnește-te și relaxează-te în satul de munte tirolez!’ – acesta este sloganul adresat turiștilor. Și sunt o mulțime, putem spune. Cei 41 de rezidenți închiriază aproximativ 75 de paturi pentru oaspeți.
“Este de necrezut. Sunt doar 15 case și 15 proprietari”,
a spus fostul primar Werner Friedle în timpul unei scurte vizite la biroul municipal pentru a o vedea pe succesoarea sa, Stefanie Krabacher. Friedle umblă pe jos. După ce ați trecut de indicatorul municipal, nu mai aveți nevoie de mașină. La cele 15 ferme și case unifamiliale, precum și la han, la biserică, la magazin și la bibliotecă – unde o stație telefonică de lângă biroul municipal a fost transformată în stand de cărți – se poate ajunge pe jos în 10 minute.

Stefanie Krabacher este primarul orașului Gramais din februarie a acestui an. Foto: Julia Beirer, Der Standard
Tânăra de 37 de ani este prima femeie care a ocupat un mandat de primar în sat. Acest lucru face ca Krabacher să fie una dintre cele 209 femei primar din cei 1.186 edili din Austria. De ce sunt atât de puține femei edil?
„Este un job foarte consumator de timp. Echilibrul dintre muncă și familie este adesea mai dificil pentru femei”, spune Krabacher.
Mai are doi copii de școală primară și de grădiniță. Puștii Alois și Hermine sunt prezenți la întâlnirea cu ziariștii Der Standard de la biroul municipal.
„Nu era altă cale”, se scuză primarul.
În Gramais, care se află într-o vale laterală a Văii Lech, bogata zonă exclusivistă a Tirolului, sunt în curs de implementare două proiecte de construcție.
„Nu a fost nimic timp de cinci ani, acum avem două proiecte. Pentru o comunitate mică precum Gramais și un începător ca mine, sunt multe de făcut”, spune primărița.
Satul galic de pe Valea Lech în care nimeni nu s-a vrut primar
Alegerea lui Krabacher din luna februarie a acestui an a fost orientată spre viitor. Prezența la vot a fost de 95 la sută și toți au votat pentru Krabacher. Unanimitate. Sunt Gramais-erii mai puțin dezamăgiți de politică decât restul Austriei? Primarul găsește motivul în altă parte: au fost primele alegeri în doisprezece ani. Nu a existat nicio listă de doritori în 2016.
Primarul Michael Fasser s-a săturat de funcție după 16 ani și nu a depus nicio nominalizare pentru alegerile pentru primar și Consiliul Municipal. După ce niciun alt candidat nu s-a prezentat, consilierii aleși în 2010 au rămas în funcție cu Fasser ca primar. Aceasta este ceea ce prevede Codul Electoral Municipal Tirolez (TGWO). Dar problema a fost doar amânată. Alegerile din februarie 2022 se apropiau cu pași repezi.
„Dacă nimeni nu vrea să fie primar, la un moment dat vei fi alipit altei municipalități. Este vorba de independența satului”, spune Krabacher.
Iar familiile din satul Gramais nu vor să fie încorporați în satul vecin Häselgehr. Așa că oamenii s-au apropiat de Krabacher.
„Gramais este foarte aproape de inima mea”, spune ea.
Așa că a decis să meargă până la capăt. Consiliul Municipal, format din nouă, a fost găsit rapid: o persoană din aproape fiecare casă este consilier. Oamenii sunt motivați, spiritul de echipă este bun. În ciuda acestui fapt, Gramais se luptă cu migrația nativilor spre alte zone mai bogate și mai interesante urban. Din 2017, micuța comunitatee a înregistrat o scădere de aproximativ 12,8 procente.
Munca la distanță, șansa nesperată
Primărița Krabacher are mai multe idei în mânecă pentru a contracara contracția viitoare. Oamenii care nu s-au mutat din sat încă ar putea fi motivați să rămână în localitate, cu un teren de construcție pus la dispoziție de comunitate – doi sunt în prezent în această situație – și se discută cu ei.
„Dar inima trebuie să vrea să rămână la Gramais. Altfel va fi greu.”, spune Krabacher.
Ea însăși nu și-a anulat niciodată reședința principală din Gramais în timpul studiilor la Innsbruck. Este îngrijorată că satul se va dizolva în cele din urmă, dar, în același timp, speră că și cei care abandonează școala își vor găsi drumul spre Gramais pe drumul abrupt de munte.

Gramais se “vinde”ca un sat de vacanță. De asemenea, sunt oferite cursuri de yoga .Foto: Julia Beirer/Der Standard
Acest lucru este valabil și pentru operatorii așa-numitei școli de munte. El este ghid montan, ea este agent comercial și poate lucra de la distanță, spune primarul. Munca la distanță îi oferă micuțului Gramais o perspectivă cu totul nouă oricum, pentru a aduce tinerii înapoi. Mai presus de toate, însă, turismul menționat mai sus oferă locuri de muncă. Vânătoarea și drumețiile sunt deosebit de populare. Iar un banner mare te invită și la „Secret Garden Yoga”.
„Nu se întâmplă nimic în Gramais, observați asta de când intrați cu mașina”, spune Krabacher. „Dar turiștii tânjesc după asta din ce în ce mai mult”.
Dacă îți dorești o detoxifiere digitală fără internet și smartphone, ai ajuns la locul potrivit în care nu există recepții de hoteluri. Pentru acestea, autoturismul Ford Fiesta albastru trebuie mai întâi să coboare din nou pe drumul abrupt de munte. Iar motorul nu mai răcnește, dar frânele strălucesc.









