Cum își propune Parisul să învețe din bunele obiceiuri însușite în timpul pandemiei?

, , ,
Autor:    -  
watercolor cafe, paris cafe, bistro
Fotografie de 7089643 pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

La Paris, multe dintre terasele temporare deschise pe stradă de numeroasele cafenele cochete ale orașului în timpul pandemiei ar putea fi păstrate și în viitor, potrivit unui ghid orientativ pentru business-urile din domeniul HoReCa, publicat la începutul acestei săptămâni de municipalitatea capitalei Franței, scrie Bloomberg.

Ghidul oferă îndrumări legislative și practice pentru cele aproximativ 9.800 de cafenele, baruri și restaurante din Paris, care primesc astfel dreptul să înființeze terase cu mese în aer liber pe timpul verii, iar, în unele cazuri, cu regim permanent.

Astfel, potrivit noilor reglementări, companiilor li se va permite să ocupe până la trei locuri de parcare situate în fața localurilor lor pentru ”terase de vară”, care se vor deschide de la începutul lunii aprilie până la sfârșitul lunii octombrie.

Pe măsură ce restricțiile impuse de pandemie sunt ridicate, florarii, magazinele de cărți și discuri vor fi, de asemenea, invitate să depună cereri pentru terase de vară, urmând să își mute o bună parte din activitatea lor comercială în aer liber.

În plus, companiile pot solicita și o terasă deschisă tot timpul anului, cu condiția să nu ocupe mai mult de un loc de parcare.

Terasele pariziene din perioada pandemiei s-au dovedit, la fel ca în diverse alte părți ale lumii, extrem de populare, oferind trecătorilor un loc relativ sigur în care să socializeze și aruncând un colac de salvare afacerilor din industria ospitalității.

Totuși, faptul că aceste facilități ar putea să devină permanente este totuși susceptibil să înfurie anumite categorii de persoane, iar inițiativa Parisului poate prefigura un set similar de dezbateri în toate orașele lumii.

Locuitorii din zonele apropiate și-au exprimat nemulțumirea cu privire la zgomotul suplimentar produs pe terasele care nu existau la vremea când s-au mutat în zonele respective. Dacă acest disconfort era tolerabil pentru o perioadă limitată de timp, sub rezerva restricțiilor impuse de pandemie, de această dată nu mai este vorba despre o adaptare pe termen scurt, pentru a ajuta orașul și micile afaceri să facă față crizei.

În plus, și șoferii parizieni ar putea să fie nemulțumiți, din cauza reducerii spațiului care le-a rămas pentru a-și parca mașinile.

Pentru a calma posibilele tensiuni, municipalitatea a stabilit alte câteva reguli.

Noile terase trebuie să se închidă până la ora 22:00 și vor funcționa fără nicio ambianță muzicală. Terasele trebuie să fie accesibile pentru cei care folosesc scaunul cu rotile și să fie așezate cu respectarea celorlalți utilizatori ai străzii, lăsând trotuarul liber pentru pietoni. În plus, pentru protecția mediului, companiile care operează terasele nu sunt autorizate să folosească încălzitoare de terasă.

În schimb, șoferii sunt întâmpinați cu o atitudine mai puțin înțelegătoare, ba dimpotrivă. Măsura privind extinderea teraselor face parte dintr-un plan general de reducere a numărului de locuri de parcare în oraș cu 60.000 – parte a unei strategii puse la cale de administrația condusă de Anne Hidalgo pentru reducerea utilizării mașinilor personale în oraș.

Prin urmare, dacă aceste noi reguli îi vor descuraja pe unii dintre șoferi să vină cu mașinile prin oraș, municipalitatea va interpreta, probabil, acest lucru drept o reușită.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!