De dragul păcii de durată, Armenia cedează 4 sate Azerbaidjanului. Populația armeană se revoltă


Autor:    -  
Armenia Azerbaidjan
Granița armeano-azerbaidjană din mult-disputata provincie Nagorno Karabah. Foto: © AP - Sergei Grits

Timp de citire: 2 minute

Mii de armeni au protestat duminică, cerând demisia premierului Nikol Pașinian, după ce Armenia a cedat Azerbaidjanului mai multe sate din apropierea frontierei, pentru a pune capăt unui diferend teritorial vechi de câteva decenii, transmite AFP, citată de Agerpres.

Demonstranţii s-au adunat în Piaţa Republicii din Erevan, unde manifestaţiile sunt conduse de arhiepiscopul Bagrat Galstanian din regiunea Tavuş, unde se află cele patru sate predate azerilor vineri.

Armenii au început să protesteze luna trecută, după ce guvernul de la Erevan a acceptat cedarea unor teritorii pe care le controla din anii 1990. Acestea erau de importanţă strategică pentru Armenia, deoarece permiteau controlul unei porţiuni ale unei rute vitale către Georgia. Locuitorii din apropierea satelor vizate afirmă că sunt acum izolaţi de restul ţării şi îl acuză pe Paşinian că nu a obţinut nimic în schimb.

Satele “pereche” sunt Baghanis (Armenia) și Baganis Ayrum (Azerbaidjan), Voskepar (Armenia) și Asagi Askipara (Azerbaidjan), Kirants (Armenia) și Xeyrimli (Azerbaidjan), și Berkaber (Armenia) și Qizilhacili (Azerbaidjan).

Satele Predate De Armenia Azerbaidjanului

Foto: @ElmeddinBehbud

Potrivit declarației, procesul are ca scop „alinierea acestora la granița inter-republicană stabilită legal, care a existat în cadrul Uniunii Sovietice la momentul dezintegrării acesteia”.

„S-a convenit… să se continue procesul de delimitare a tuturor celorlalte secțiuni ale frontierei, inclusiv în ceea ce privește chestiunile legate de enclave și exclave.”

Acordul vine la două zile după ce premierul armean Nikol Pașinian a vizitat trei sate de frontieră din Tavush pentru a se întâlni cu locuitorii și a discuta despre viitoarele aranjamente, despre care a spus că sunt vitale pentru a asigura suveranitatea și independența Armeniei.

Locuitorii satelor de frontieră și-au exprimat îngrijorarea că delimitarea frontierei cu Azerbaidjanul în conformitate cu configurația din epoca sovietică i-ar priva de accesul la terenurile lor agricole și le-ar complica comunicarea cu restul țării, din cauza faptului că unele secțiuni ale singurului drum pe care îl au ar cădea sub control azer.

Pașinian a promis eforturile guvernului său de a aborda dificultățile cu care s-ar putea confrunta rezidenții locali în legătură cu demarcarea planificată a frontierei, inclusiv construirea de noi secțiuni ale drumului care se întinde de-a lungul frontierei.

Prim-ministrul susţine că decizia urmăreşte garantarea păcii cu Azerbaidjanul, stat cu care Armenia a purtat mai multe războaie după destrămarea Uniunii Sovietice, din care făceau parte ambele republici.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!