Statele Unite şi Europa se tem că sancţiunile împotriva companiei ruse de software Kaspersky Lab vor creşte riscurile atacurilor cibernetice împotriva ţărilor occidentale, motiv pentru care nu există un acord în cadrul administraţiei americane privind restricţiile împotriva companiei, notează agenţia de presă rusă TASS, citând un articol apărut miercuri în The Wall Street Journal (WSJ) și citat de Agerpres.
”Administraţia Biden este împărţită dacă să impună sancţiuni împotriva Kaspersky Lab, un gigant rus al securităţii cibernetice despre care oficialii avertizează că ar putea fi folosit de Kremlin ca instrument de supraveghere împotriva clienţilor săi”, scrie WSJ, citând surse familiare cu problema.
Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă a amânat discuţiile privind posibile sancţiuni împotriva Kaspersky Lab în cadrul Departamentului Trezoreriei SUA, adaugă WSJ.
Comisia Federală de Comunicaţii a Statelor Unite a adăugat vinerea trecută produse ale companiei ruse Kaspersky Lab pe lista sa de echipamente şi servicii care reprezintă o ameninţare pentru securitate. Drept urmare, compania s-a declarat dezamăgită de decizia Comisiei de a interzice utilizarea alocaţiilor federale pentru achiziţionarea produselor Kaspersky Lab şi a criticat-o ca fiind motivată politic.
Compania este gata să coopereze cu agenţiile guvernamentale americane şi să răspundă la orice întrebări din partea autorităţilor de reglementare, a mai declarat Kaspersky Lab.
Consiliul de Securitate Naţională de la Casa Albă a făcut presiuni asupra Departamentului Trezoreriei să pregătească sancţiunile, ca parte a campaniei ample occidentale de pedepsire a Rusiei pentru invadarea Ucrainei, potrivit unor oficiali familiarizaţi cu chestiunea.
În timp ce oficialii Trezoreriei au lucrat la pregătirea pachetului, experţii în sancţiuni din cadrul departamentului şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la dimensiunea şi amploarea unei astfel de măsuri.
Software-ul companiei este folosit de sute de milioane de clienţi din întreaga lume, ceea ce face dificilă aplicarea sancţiunilor, notează WSJ.