Închide

Delta Dunării | Cele mai cunoscute specii de pește nu se vor mai putea pescui în scop comercial

Avatar
Img 20200305 115550

foto: descoperadeltadunarii.ro

Patru dintre cele mai cunoscute și bine vândute specii de pește din Delta Dunării vor fi protejate, adică pot fi pescuite doar în competiții sportive sau pentru distracție, iar apoi exemplarele trebuie eliberate înapoi în apă, anunță Digi24. 

Viorica Bîscă, director executiv al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării: “Decizia s-a bazat pe studiul anual de evaluare a resurselor care a recomandat că pescuitul celor patru specii să se facă prin metoda catch and release, tocmai pentru că s-a observat un declin al celor patru specii”.

Cătălin Balaban, președinte al unei asociații de pescari: “Această decizie cred că ar fi trebuit comunicată mult mai bine și explicată de către reprezentanții Rezervației Biosferei în momentul în care se discută acel draft de ordin de prohibiție.”

Administratorii de hoteluri, pensiuni si cherhanale din Deltă sunt nemulțumiți. Ei se tem că această interdicție la pescuit va duce la scăderea numărului de turiști, și așa mic din cauza pandemiei.

Radu Manolache, administrator de cherhana: “Nu-mi dau seama cum va putea fi controlată și cum se va aplica. Va naște iar o grămadă de tensiuni și de probleme administrative”.

Eugen Ion, primarul localității Jurilovca: “Simplul fapt că spunem că au scăzut aceste specii de pește nu este de ajuns. Eu cred că trebuia să existe niște studii”.

Viorica Bîscă: “Avem la dispoziție acel studiu anual care se face strict pentru resursa și ordinul de prohibiție a impus măsuri strict pentru conservarea biodiversității. Nu ne putem permite să facem aprecieri asupra sezonului turistic”.

Turiștii care prind somn, șalău, știucă sau crap și nu eliberează peștii riscă să fie amendați și să rămână fără permis de pescuit.

scroll to top