Deși pare surprinzător, F1 reprezintă una dintre cele mai solicitante activități sportive
Privit de la televizor, pilotatul monoposturilor de Formula 1 ar putea părea un șofat de plăcere. Văzut de la fața locului, spectatorul începe să înțeleagă ceva mai mult despre cât de solicitant este acest sport. Însă abia văzând datele seci ale proceselor care au loc în organism pe durata unei curse pot fi înțelese cu adevărat eforturile la care sunt supuși piloții, atât din punct de vedere fizic, cât și mental.
Profesorul Dan Gordon, specialist în fiziologia cardio-respiratorie și sportivă la Universitatea Anglia Ruskin, trece în revistă o parte dintre elementele definitorii ale efortului sportiv depus de un pilot, într-un articol pentru The Conversation.
Cercetările arată că ritmul cardiac al piloților de F1 poate ajunge la o medie de 182 bătăi pe minut pe parcursul unei curse, confruntându-se cu stres cardio-respirator și având de plătit niște ”costuri energetice” similare cu cele ale maratoniștilor de elită.
Pur și simplu nu este vorba doar de a conduce o mașină, ci este unul dintre cele mai exigente sporturi de pe planetă, atât fizic, cât și mental, spune prof. Gordon.
Stresul fizic
Acesta este cauzat de cel puțin două elemente majore.
În primul rând, mașina generează o cantitate enormă de căldură de la motor, astfel încât șoferul are de suportat în cockpit temperaturi care pot trece constant peste 50°C. În plus de asta, ei poartă aceste costume speciale pentru curse, concepute pentru a-i proteja în caz de incendiu.
Pe de altă parte, aceleași costume împiedică punerea în mișcare a mecanismelor de răcorire a corpului, în ciuda eforturilor fiziologice pe care corpul pilotului le face.
Prin urmare, nu este deloc surprinzător că un pilot își poate pierde aproape 5% din greutatea corporală prin transpirație în timpul unei curse, cu efecte limitate asupra răcoririi corpului și riscuri de hipertermie.
În al doilea rând, este vorba despre temutele forțe G.
În timpul unei curse, un șofer este supus unor accelerații gravitaționale de până la cinci ori accelerația gravitațională a Pământului, iar procesele vitale cele mai banale, precum respirația sau pomparea sângelui de către inimă în tot corpul, în brațe și în picioare, se realizează cu dificultate și eficiență scăzută. Să nu mai spunem că piloții stau pe toată durata cursei în acea poziție chircită, cu picioarele ridicate la nivelul pieptului.
Prin urmare, un pilot nu doar că trebuie să fie în stare să strunească monopostul la viteze mari pe circuite întortocheate, ci trebuie să fie și extrem de bine pregătit fizic.
Antrenamentele specifice
Piloții se antrenează în mod cu tot special pentru a-și dezvolta capacitatea cardio-respiratorie. La fel cum stresul fizic este relativ similar cu cel al alergătorilor de maraton, la fel trebuie să fie și pregătirea fizică pe care o fac.
Pentru a face față temperaturilor ridicate și forțelor G – ambele reduc cantitatea de sânge care irigă organismul și ambele împiedică răcirea eficientă a corpului – piloții trebuie să se antreneze pentru a-și face inima și sistemul cardiovascular mai puternic și mai eficient. Antrenamentul specific pilotului va cuprinde perioade îndelungate în care se practică exerciții care ajută la creșterea dimensiunii inimii și a densității capilare a mușchilor, ambele fiind necesare pentru a duce oxigen la mușchii supuși efortului.
Consumul ridicat de energie și cantitatea de efort efectuat de sistemul cardiovascular înseamnă că mușchii vor începe să folosească energie și din alte surse decât cele dependente de oxigen.
Prin urmare, prin această așa-numită respirație anaerobă (fără oxigen), prin descompunerea nutrienților în absența oxigenului se eliberează cantități mult mai mici de energie, eliberată spre utilizarea corpului cu costuri mult mai crescute. Aceste procese anaerobe conduc la oboseală musculară locală, ceea ce îngreunează suplimentare controlul mașinii.
Dar nu este vorba doar de capacitățile cardio-respiratorii ale piloților. Acele forțe G acționează asupra întregului corp, așa încât întregul corp trebuie să fie pregătit corespunzător pentru a le face față. Pentru asta, piloții efectuează antrenamente temeinice pentru forță.
Antrenamentele de forță vor fi utilizate pentru creșterea dimensiunii fibrelor musculare, dar și pentru a crește răspunsul activ al mușchiului la un stimul. Nu este acel tip de antrenament pe care îl fac halterofilii, de pildă. În acest caz, scopul este acela de a întârzia cât mai mult momentul instalării oboselii musculare, pe măsură ce cursa se desfășoară, de a crește viteza cu care mușchiul se poate contracta, dar și de a face contracția musculară mai eficientă. Un pilot de F1 are cu adevărat nevoie de forță pentru a fi în stare să își țină mașina pe drum.
O zonă a corpului care trebuie fortificată în mod cu totul particular o reprezintă mușchii gâtului.
Din cauza forțelor G care împing corpul încoace și încolo, este foarte dificil pentru pilot să își țină capul în poziție verticală. Așadar, șoferii recurg la o formă de antrenament numită izometrie, în care mușchii lucrează împotriva unei forțe rezistente, fără să își modifice lungimea.
De pildă, când încercați să vă împingeți cât de tare puteți ca să stați lipiți de un perete: peretele nu se mișcă, dar veți simți că mușchii lucrează. Acesta este un exercițiu izometric.
Prin urmare, pentru a-și dezvolta mușchii gâtului, piloții vor folosi, probabil, benzi elastice de rezistență atașate la cap sau niște căști speciale cu o greutate adăugată, în acest timp încercând să își mențină capul într-o poziție fixă.
În plus, toți piloții trebuie să lucreze la fortificarea mușchilor trunchiului, folosind din nou o combinație de antrenament de forță convențional și antrenament izometric, pentru a putea să își mențină poziția corpului în cockpit, opunându-se forțelor G.









