Din ciudățeniile inflației: untul s-a ieftinit cu 38% și se apropie de minimul anului 2021
Fotografie de Sorin Gheorghita pe Unsplash
Timp de citire: < 1 minut
- Prețul mediu de producător al untului, care este și un simbol internațional al inflației, a ajuns săptămâna aceasta, în UE, la 438 de euro 100 de kilograme, produsul fiind cu 0,8% mai ieftin decât săptămâna anterioară.
- Față de perioada simlară a anului trecut, prețul untului este cu 38% mai mic, înscriindu-se pe același trend descrescător început în iunie, arată ultimele date ale Comisiei Europene, citate de B1 TV.
- Anul trecut, România a produs mai puțin unt decât în 2021, trendul de producție fiind descrescător, iar importurile pe creștere.
Astfel, prețul untului continuă curba descendentă pe care s-a înscris din iunie și ajunge la doar 33 de euro diferență în plus față de perioada similară a lui 2021.
Aceasta după un 2022 cu prețuri record, ce au depășit adesea 720 de euro suta de kilograme.
Se revine astfel treptat la prețurile din 2021, când în aceeași perioadă a anului, 100 de kg de unt se vindea la poarta fabricii, în medie, cu 405 euro.
Anul trecut, România a produs 9.940 de tone de unt, mai puțin față de anul anterior când producția a fost de 10.220 de tone.