Economia din La Palma este la pământ în urma erupției vulcanului din Canare
Vulcanul din La Palma continuă să erupă furibund, aruncând jerbe de lavă, iar un nor imens de cenușă toxică emanată de vulcanul Cumbre Vieja se îndreaptă spre continent. Recoltele de banane de pe insulă, atât de importante pentru localnici, sunt în mare pericol, iar proprietăți de zeci de milioane de euro sunt distruse.
De când a erupt duminică, valurile de lavă avansează spre vestul insulei încet dar sigur, înghițind tot ce le stă în cale: case, grădini, șosele, școli. Plantațiile de banane din zonă nu fac nici ele excepție.
Fermierii din apropierea orașului Todoque s-au grăbit cât au putut pentru a-și salva recoltele, îngrămădind în camioanele saci cu banane verzi, recoltă de care oamenii de pe insulă depind în mare măsură.
„Încercăm să luăm tot ce putem”, spune, pentru Reuters, un fermier de la fereastra pick-up-ului său.
Pierderi însemnate pentru fermieri
La Palma, o mică insulă din arhipelagul Canare, se bazează în primul rând pe agricultură și turism. Plátanos (bananele) sunt cultivate pe întreaga insulă, dar cele mai multe ferme de banane sunt situate pe partea de vest a insulei.
Aproximativ 15% din producția anuală de banane din La Palma de 140 de milioane de kilograme ar putea fi în pericol dacă fermierii nu vor putea să culeagă culturile, a declarat pentru Reuters Sergio Caceres, conducătorul asociației de producători Asprocan.
“Foarte multe case sunt distruse, iar mulți dintre cei afectați sunt producători sau angajați în culturile de banane”, a spus Caceres „Unele ferme au fost deja acoperite de lavă”.
Caceres a declarat că fermierii suferă deja pierderi și au avertizat că, dacă lava poluează alimentarea cu apă, aceasta ar putea cauza probleme în următoarele luni.
Insula produce aproximativ un sfert din renumitele banane din Insulele Canare, care au statutul de denumire de origine protejată, DOP.
Cu peste 200 de case distruse și mii de persoane evacuate, în imposibilitatea de a se întoarce acasă, guvernul regional din Insulele Canare a declarat că va cumpăra locuințe pentru a-i ajuta pe cei fără adăpost. Băncile spaniole au anunțat că vor oferi, ca soluție de urgență, locuințele vacante pe care acestea le dețin în insulele Canare.
Proprietăți imobiliare distruse
Portalul imobiliar Idealista a estimat că până acum vulcanul a distrus proprietăți în valoare de aproximativ 87 de milioane de euro.
Experții au preconizat inițial că lava va atinge Oceanul Atlantic luni, dar coborârea sa a încetinit până la o viteză de aproximativ 4 metri pe oră, iar autoritățile spun că lava s-ar putea opri înainte de a ajunge la mare.
Deși vulcanologii au spus că gazele din erupție nu sunt dăunătoare sănătății, un nor gros se extinde acum la 4,2 km în aer, îngreunând vizibilitatea zborurilor către aeroportul de pe insulă.