Închide

Energie din hidrogen: Transgaz vrea să afle cât de mare ar fi cererea pentru transportul de hidrogen

Avatar
Transgaz Medias

Sediul Transgaz Mediaș. Foto: www.transgaz.ro.

Timp de citire: 2 minute

Operatorul Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale, Transgaz, vrea să testeze cererea din piață pentru transportul de hidrogen, după ce compania anunțase anterior că evaluează soluțiile de a transporta gaze în amestec cu hidrogen în conductele proprii iar, în licitațiile pentru noi gazoducte, pune în caietul de sarcini mențiunea că trebuie să se fac pentru transportul de mix de gaze, potrivit unui anunț publicat de companie pe website-ul său.

”Transgaz lansează un proces de evaluare a cererilor de piață fără caracter angajant pentru capacitatea de transport hidrogen pentru viitoarele puncte de interconectare (PI) și viitoarele puncte de producție și puncte de ieșire către consumatorii de hidrogen din România. Îi încurajăm pe toți potențialii producători, consumatori și shipperi de hidrogen să își prezinte cererea indicând producția, consumul, importul, exportul precum și cererea de transport transfrontalier de hidrogen prin România”, anunță Transgaz în anunțul citat.

Compania precizează că, în termen de 6 săptămâni de la încheierea perioadei de depunere a cererilor, dar cel târziu până la 1 noiembrie 2023, Transgaz va publica rezultatele în cadrul ”Rapoartelor de evaluare a cererii de piață”, în cazul punctelor de interconectare.

Potrivit Economedia, Guvernul s-a angajat față de autoritățile europene, prin PNRR, să construiască și să pună în funcțiune până la jumătatea anului 2026, în regiunea Olteniei, o rețea de distribuție a gazelor naturale de 1.870 kilometri, care să permită transportul hidrogenului verde.

Un alt obiectiv asumat este darea în funcțiune, până în T4 2025, a unei capacități de electrolizoare de cel puțin 100 MW, cu un volum generat preconizat de cel puțin 10.000 de tone de hidrogen din surse regenerabile.

În PNRR scrie că, în ceea ce privește adaptarea aparatelor/echipamentelor utilizatorilor finali la rețeaua de distribuție de gaz în amestec cu hidrogenul verde (minimum 20% în 2026 și 100% hidrogen regenerabil și/sau alte gaze regenerabile în 2030), Strategia Națională a Hidrogenului va reprezenta o bază pentru stabilirea modalității de adaptare a prevederilor legislației naționale, astfel încât, până în anul 2026, legislația relevantă pentru utilizatorii finali în ceea ce privește utilizarea aparatelor/echipamentelor ”hydrogen ready” să fie în vigoare.

scroll to top