Europenilor li s-a acrit de Musk: scădere dramatică a vânzărilor Tesla pe o mare piață europeană
Înmatriculările de mașini Tesla au scăzut cu 63% în luna ianuarie în Franța, a doua cea mai mare piață a Uniunii Europene pentru vehiculele electrice cu baterii, potrivit datelor asociației franceze La Plateforme Automobile, citate de Bloomberg.
Producătorul american a înregistrat înmatriculări noi în cuantum de doar 1.141 de unități în ianuarie, cel mai puține din august 2022, potrivit datelor citate.
Performanța celor de la Tesla s-a situat atât sub nivelul pieței auto în general, cât și sub cel al vânzărilor de vehicule electrice, care au scăzut cu 6,2%, respectiv 0,5%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
Directorul executiv al Tesla, Elon Musk, și-a demonstrat un interes tot mai puțin reținut în politica internă a statelor europene, într-un grad fără precedent în ultimele luni, arătându-și sprijinul fățiș pentru partidul german de extremă dreapta ”Alternativa pentru Germania” (AfD) și luându-l în colimator și pe prim-ministrul laburist din Marea Britanie, Keir Starmer.
Legătura dintre această conduită a lui Musk și scăderea cererii europene pentru mașinile Tesla nu este, totuși, demonstrată cu cifre clare.
Înmatriculările de mașini Tesla în statele membre ale UE au scăzut cu 13% anul trecut, Germania fiind responsabilă de cea mai mare parte a acestui declin. Producătorul de mașini electrice a avut de suferit pe piața germană din cauza unei game de modele îmbătrânite disponibile pentru clienți, a creșterii concurenței din partea altor producători și, mai ales, a renunțării la subvențiile guvernamentale pentru achiziția de mașini electrice, la sfârșitul anului 2023.
Vânzările Tesla au scăzut cu 41% anul trecut în Germania, în timp ce vânzările totale de vehicule electrice cu baterii au scăzut cu 27%.
Autoritatea Federală de Transport Auto de la Berlin va da publicității rezultatele aferente lunii ianuarie la mijlocul acestei săptămâni.