Evoluția prețurilor la raft după plafonarea prețurilor de către Guvern – ANALIZĂ
Analiza preliminară realizată de Consiliul Concurenței cu privire la prețurile de vânzare ale alimentelor în cazul cărora s-a plafonat adaosul comercial indică faptul că pentru majoritatea produselor s-a înregistrat în medie o scădere a prețurilor, deși au existat și o serie de excepții, precum și diferențe notabile între prețurile la raft la aceleași produse în magazine diferite.
Cele mai mari reduceri de prețuri au apărut la morcovi (-53,36%), ceapă (-45,65), drojdie (-38,32%), făină albă de grâu (-26,76%), bulion (-25,05%) și margarină (-23,4%).
Au existat și excepții, unde prețurile au crescut în ciuda plafonării: s-au scumpit usturoiul (+15,32%), ouăle (+3,6%), castraveții (+47,13%), merele roșii (+3,41%) și ardeii Bianca (2,36%).
Datele au fost sunt colectate de la Profi, Kaufland, Cora, Mega Image, Lidl, Carrefour, Penny, Auchan, METRO și Selgros.
Au existat și diferențe mari între supermarketuri.
Pâinea s-a ieftinit în medie cu 15,44%, cu excepția Selgros, unde s-a scumpit cu 9,07%. Laptele s-a scumpit la Cora (+2,16%) și Selgros (+3,37%), deși în medie s-a ieftinit cu 6,33%.
În cazul iaurtului, pe fondul unei scăderi în medie cu 5,28%, totuși prețul a crescut în Cora (+28,05%), Auchan (+5,25%) și Selgros (4,74%). Ouăle s-au scumpit și ele în Lidl (+1,33%), Cora (+11,73%) și Selgros (+32,73%), media fiind o scădere de 5,82%.
Uleiul s-a scumpit în Penny cu 39,93%, scăderea generală fiind de 16,04%.
Zahărul s-a scumpit în Cora, Carrefour, Selgros, uleiul s-a scumpit în Lidl, Kaufland, smântănă mai scumpă s-a vândut în Lidl, Penny, iar prețul perelor a crescut în Auchan, Metro, Kaufland, Carrefour.