Închide

Exporturile militare ale României, mai mari cu peste 50% anul trecut. Cine a fost principalul client?

Avatar
police, helicopter, military

Fotografie de Pexels pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Valoarea totală a exporturilor militare ale României a urcat cu peste 50% anul trecut, comparativ cu 2020, principalul client fiind Israelul, cu o pondere de 29% din total, potrivit datelor citate de news.ro.

“În anul 2021, au fost realizate exporturi definitive de produse militare în valoare totală de 177 milioane euro, din care 109 milioane euro au fost efectuate prin licenţe individuale, iar 67 milioane euro prin licenţe globale. Comparativ, în anul 2020, s-au înregistrat exporturi definitive de produse militare raportate de operatorii economici în valoare de 116 milioane euro, din care 109 milioane euro au reprezentat exporturile definitive efectuate prin licenţe individuale”, se arată într-un document oficial.

Pe regiuni, cel mai mult s-a exportat din România în Orientul Mijlociu, respectiv de 63 milioane euro, principalul client atât la nivel regional, cât şi global, fiind Israelul, unde companiile româneşti de profil au vândut în principal părţi, subansamble, componente şi echipamente pentru aeronave, inclusiv electronice şi software.

Apoi urmează ţările europene non-UE, cu 48 milioane euro, din care Norvegia reprezintă 37 milioane euro. Uniunea Europeană a ocupat locul 3, cu 32 milioane euro.
În Asia, aproape tot volumul de exporturi a avut ca destinaţie Afganistanul, acestea constând în muniţie pentru arme de calibru mic.
scroll to top