Închide

ExxonMobil și Chevron au deschis discuțiile despre o posibilă fuziune

Avatar
Chevron Exxon

Sursă foto: Vanguard News

Timp de citire: < 1 minut

Șefii ExxonMobil și Chevron, două dintre cele mai mari companii din industria globală a energiei, au deschis discuțiile despre o posibilă fuziune, transmite Wall Street Journal. Dacă afacerea se va încheia, va reprezenta una dintre cele mai mari fuziuni din istorie, scrie publicația citată, potrivit G4Media.

Discuțiile au început după ce industria globală de petrol și gaze a fost serios afectată de scăderea cererii pe fondul pandemiei, dar și de reorientarea către energia verde a multor economii occidentale.

Mike Wirth (CEO Chevron) și Darren Woods (CEO ExxonMobil) au purtat discuții preliminare, potrivit surselor citate de WSJ. Interesant e că ambele companii au originea în compania monopolistă Standard Oil, înființată de industriașul John D. Rockefeller în secolul 19 și care a fost obligată să se rupă în mai multe entități pentru a respecta cerințele unei piețe libere.

ExxonMobil are o valoare de piață de 190 miliarde de dolari, iar Chevron – 164 de miliarde. Dacă fuziunea s-ar realiza, ar rezulta a doua cea mai mare companie de petrol și gaze, întrecută doar de gigantul monopolist saudit Aramco.

Chevron a avut o tentativă de a exploata gazele de șist în România, dar a plecat după ani de proteste. ExxonMobil este partener cu OMV Petrom în proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, dar tergiversările autorităților cu privire la legislație au determinat compania americană să scoată la vânzare partea sa din proiect.

scroll to top