Fata Morgana | Prosperitatea interzisă a unor cultivatori de curmale din mijlocul Saharei

O oază pierdută în imensitatea Saharei a devenit în aceste zile scena unui conflict de care locuitorii săi se simt complet străini. Hăituiți de armate, oamenii încearcă să supraviețuiască așa cum au făcut-o de secole – cultivând curmale – însă nici asta nu mai pare să le fie la îndemână prea mult timp.

Grupuri de soldați algerieni au fost dislocați în zona oazei Figuig pentru a bloca trecerile zilnice ale frontierei marocano-algeriene de către fermierii marocani din zonă, treceri tolerate de cele două state până acum, în virtutea unei cutume vechi, în ciuda închiderii frontierei din 1994, scrie Le Monde.

”O dată în plus, noi suntem cei care plătim!”

Locuitorii din Figuig, o oază istorică izolată la granița dintre Maroc și Algeria, pe teritoriul administrativ al Marocului, suferă de pe urma tensiunilor reaprinse între cele două țări, interzicându-li-se de acum înainte să-și cultive curmalele în zona de frontieră cu Algeria.

Miercuri, 17 martie, soldații algerieni au fost desfășurați pentru a bloca trecerile zilnice ale fermierilor marocani, tolerate până acum, în ciuda închiderii oficiale a frontierei în 1994. În prealabil, fermierii primiseră un ultimatum de la autoritățile algeriene pentru a evacua incinta.

Tensiunile frecvente dintre Maroc și Algeria au fost recent exacerbate din cauza problematicii complexe a Saharei Occidentale, în care Algerul îi sprijină pe separatiștii Frontului Polisario, în vreme ce Rabatul, care controlează o mare parte a teritoriului, propune un plan de autonomie sub suveranitatea sa.

”Au trecut treizeci de ani când Algeria și Marocul s-au înțeles și ne-au lăsat să ne cultivăm curmalii fără probleme, iar acum nu știm cu cine să vorbim”, se plânge unui reporter al agenției France Presse Abdelmalik Boubekri, un fermier obligat să-și abandoneze curmalii grație cărora familia sa a supraviețuit timp de trei generații. În ultimele zile, bărbatul de 71 de ani a mărșăluit de mai multe ori în cadrul unor proteste împotriva acestei ”nedreptăți” care stă să-i îngroape definitiv oaza, Figuig.

A doua zi, joi, la Figuig, un marș a mobilizat în jur de 4.000 de oameni, potrivit organizatorilor, adică jumătate din populația acestui orășel situat întâi la granița Marocului cu Algeria și, mai apoi, la întretăierea a două mari unități geo-morfologice ale Africii de Nord, Munții Atlas și imensitatea Saharei.

”Toată lumea se simte nedreptățită, agricultura este singura noastră resursă, aici nu există nici altceva de muncă, nu sunt fabrici, nu este nimic”, subliniază Mohamed Jabbari, de 36 de ani, unul dintre ”tinerii șomeri” care au venit să în sprijinul fermierilor ”prădați”.

”O decizie politică”

Algerul a justificat ”securizarea frontierei” prin intermediul acestei blocade a fermelor vorbind despre necesitatea descurajării ”bandelor infracționale organizate care se ocupă cu traficul de droguri”, argumente contestate energic în Figuig.

”Aceste expulzări sunt o decizie politică”, a declarat Mohamed El Jilali, președintele unei asociații locale.

Măsura luată de Alger nu a provocat nicio reacție oficială la Rabat. Singurul răspuns: autoritățile regionale marocane au organizat o întâlnire pentru a ”examina soluțiile posibile pentru a atenua repercusiunile” acestei decizii ”temporare și conjuncturale”.

Înființat în vremurile străvechi ale primelor caravane trans-sahariene, bătrânul centru comercial Figuig a început să decadă după stabilirea frontierei dintre Maroc și Algeria Franceză, începând cu 1845. În anii care au urmat, Figuig-ul s-a transformat într-o așezare aproape fantomatică, în special din cauza disputelor diplomatice.

Situată la aproximativ zece ore distanță terestră de Rabat, oaza se străduiește să atragă turiști, iar frumusețea peisajelor și arhitectura ei absolut unică o fac să viseze la includerea pe lista a Patrimoniului Mondial UNESCO.

De-a lungul anilor, fermierii au preluat terenuri chiar mai puțin fertile, situate în afara perimetrului Figuig-ului istoric, pentru a înființa ”extensii” ale oazei în perimetrul ued-ului, folosind apa subterană pentru irigarea culturilor lor de curmali. Treptat, noile suprafețe au dobândit performanțe mult mai bune decât vechile grădini tradiționale, înconjurate de pereți din chirpici și irigate printr-o rețea complexă de ”țevi” construite manual. Extensia Arja, zona evacuată săptămâna trecută, se întinde pe aproximativ 1.500 de hectare, aici aflându-se numeroși curmali din soiul ”Aziza”, unul dintre cele mai rare și mai apreciate.

Oaza muribundă

Abdelmalik Boubekri spune că a fost nevoit să lase în urmă 30.000 de pomi, dintre care unii fuseseră plantați chiar de bunicul său.

El estimează că toți acești ani de muncă că ar valora ”mai bine de 5 milioane de dirhami” (aproximativ 500.000 de euro), la prețul de vânzare obișnuit al curmalelor, de până la 150 de dirhami pe kilogram.

La fel precum cred toți cei circa treizeci de fermieri expulzați din Arja, acest bărbat cu fața bătută de soare și de vântul deșertului susține că are un ”drept istoric” asupra pământului, deținând o fotocopie a unui titlu notarial scris de mână, datat din 1939.

Evacuările de acum nu sunt însă primele.

Deja din 1975, fermierii din Figuig au fost nevoiți să-și părăsească plantațiile după ce tensiunile dintre Maroc și Algeria au reapărut, pe tema statutului Saharei Occidentale.

La acea vreme, în timpul așa-numitului ”Marș Verde”, zeci de mii de marocani invadaseră Sahara Occidentală, fosta colonie spaniolă situată la nord de Mauritania.

După aproape treizeci de ani de la acordul de încetare a focului, mediat de ONU în 1991, tensiunile au reapărut la sfârșitul anului 2020: Marocul și-a desfășurat trupele în zona tampon Guerguerat, în sudul extrem al Saharei Occidentale, după ce un grup câteva zeci de militanți sahrawi au protestat și apoi au blocat singurul drum spre Mauritania.

Deși situat la multe sute de kilometri distanță, Figuig-ul se teme, pe bună dreptate, că va suferi din nou daune majore, odată cu pierderile producătorilor de curmale.

După evacuările din 1975, un val de emigrație în marile orașe din Maroc sau înspre Europa înjumătățise deja populația oazei, lăsând case abandonate, grădini în paragină și ziduri prăbușite. Iar în grădinile străvechiului Figuig, situate de cealaltă parte a ued-ului, ”totul a fost abandonat”, suspină Rajae Boudi, descendent al unei familii destrămate încă de atunci.

Despre Figuig, în lista World Monuments Fund

Figuig este un oraș situat într-o oază majoră din nordul Marocului, aproape de granița cu Algeria, care se caracterizează prin apropierea de Munții Atlas și prin priveliștea extraordinară creată de zecile de curmali care definesc peisajul orașului și împrejurimile sale.

Timp de secole, Figuig-ul a fost o oprire importantă pe două trasee de caravane care străbăteau Marocul. A fost o stație primitoare pentru pelerinii care se îndreptau spre Mecca, precum și pentru călătorii care veneau dinspre Tanger, în nord, și se îndreptau înspre sud, către legendarul Timbuktu, de-a lungul deșertului Sahara.

Orașul s-a dezvoltat în jurul a șapte ksour (ksar, la singular), sau cartiere fortificate – ”castele”, începând cu secolul al XI-lea. Fiecare ksar deținea controlul asupra propriilor plantații de curmali, iar comunitățile pe care le găzduiau s-au luptat între ele pentru drepturi asupra resurselor în cea mai mare parte a istoriei orașului.

Ksar Lamaiz din Figuig, 2013. Sursa foto: World Monuments Fund.

În interiorul zidurilor crenelate, fiecare cartier conține un ansamblu dens de case tradiționale marocane. Casele, cunoscute sub numele de riad-uri, se află în mijlocul unor curți deschise, în jurul cărora se învârte viața privată a locuitorilor.

În ultimele două decenii, Figuig s-a confruntat cu o criză economică și socială paralizantă, care a început când frontiera dintre Algeria și Maroc a fost închisă, pe termen nelimitat, în 1994.

Punctul de trecere a frontierei din apropiere a fost al doilea cel mai aglomerat de-a lungul graniței de peste 1.600 de kilometri între cele două țări. De atunci, schimburile comerciale cu Algeria s-au prăbușit, în timp ce numărul de călători a scăzut, transformând Figuig-ul într-un avanpost izolat.

Mulți locuitori din Figuig au ales să plece, iar depopularea a dus la abandonarea cartierelor istorice, părți ale cărora sunt acum reduse la ruine.

Cu toate acestea, Figuig-ul a fost o destinație atractivă pentru turiștii moderni, dornici de aventuri sahariene în condiții de relativă securitate. În oraș încă se mai produceau textile, broderii și covoare în mici ateliere manufacturiere, fiind în continuare renumit pentru curmalele sale speciale, din soiul Aziza. Această dependență de producția tradițională a însemnat și faptul că sistemele istorice de irigații au fost menținute în deplină operare, iar orașul nu și-a pierdut nicidecum farmecul străvechi și integritatea culturală.

”Sisteme de irigații” la Figuig. Sursa foto: Infos Tourisme Maroc.

Provocările cu care se confruntă Figuig-ul au fost studiate îndeaproape începând din 2008, printr-o succesiune de inițiative de colaborare internațională. În 2011, istoricul oraș-oază a fost adăugat pe lista provizorie a siturilor marocane care urmau să fie nominalizate pe lista patrimoniului mondial.

Loc de luat masa, restaurat după modelul tradițional original al berberilor din zona Marocului, 2015. Sursa foto: World Monuments Fund.

Mult așteptata reconciliere istorică dintre Maroc și Algeria, acum tot mai îndepărtată, ar aduce beneficii majore pentru Figuig și pentru alte orașe de frontieră. Până atunci, proiectul ”World Monuments Watch”, înființat în 2016 a solicitat eforturi sporite pentru a crea capacități locale în gestionarea patrimoniului urban unicat, în beneficiul Figuig-ului.

În februarie 2016, guvernul marocan a început construcția unui gard și a unui șanț de-a lungul granițelor provinciei Figuig, pentru a răspunde problemelor de securitate. Locuitorii orașului au susținut că această inițiativă va provoca daune sociale și economice pentru Figuig, deoarece gardul va închide toate punctele de intrare în provincie, cu excepția unuia singur. Figuig-ul ar fi urmat să fie practic izolat din aproape toate părțile, iar prezența militară marocană s-ar fi făcut simțită din ce în ce mai mult. Activiștii locali și-au exprimat îngrijorarea printr-o petiție, prin mai multe proteste de stradă și prin rețelele de socializare.