Fermierii și transportatorii continuă protestul. Discuțiile cu premierul Ciolacu au eșuat


Autor:    -  
camioane vama tir Poland Ukraine Eu Transport Diplomacy Economy
Foto: AFP/Wojtek Radwanski

Timp de citire: < 1 minut

Transportatorii şi agricultorii care au participat la discuţiile cu premierul Marcel Ciolacu au anunţat, la finalul întâlnirii, că li s-a promis că vor exista grupuri de lucru are vor analiza cele 40 de revendicări, dar protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanţi.

”În urma întâlnirii cu primul ministru al României şi prezentarea problemelor pe care le avem (…) am primit promisiuni verbale că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15.01.2024. Decizia de a continua protestul aparţine fiecăruia care este în stradă. Noi personal am hotărât că vom rămâne în stradă”,

au anunţat participanţii la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la finalul acesteia.

Întrebaţi ce ar dori concret, reprezentanţii protestatarilor au transmis:

”Plusvaloare în buzunarul dumneavoastră”.

Protestatarii au precizat că au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări.

“Mergem cu mesajul acesta în faţa celor care ne-au mandatat. Nu noi conducem strada, ci se conduce singură. Avem şi grupuri de whatsapp pe care am pus mesajul pe care vi l-am citit şi dumneavoastră. (…) Acum noi îi consultăm doar pe cei care sunt în stradă. Verificăm şi pe grupurile de whatsapp şi o să luăm o decizie şi, în urma deciziei respective, o să vă comunicăm. Rămânem în stradă în continuare”,

au transmis reprezentanţii protestatarilor.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!