Gabriel Giurgiu: Ursula nu e Papa (partea a II-a)

Autor: Gabriel GIURGIU, realizator “Europa mea”

Prima parte: despre vocile naționale în armonia corului european

Mandatul Comisiei, în negocierea cu Pharma pentru vaccinuri, venea de pe poziții de forță. În virtutea faptului că reprezenta o piață de 500 de milioane de consumatori, trebuia căpătat prețul cel mai mic, volumul cel mai mare și sigur, păstrând clauze de responsabilitate legală în cazul în care vaccinurile erau proaste. Până la un punct, lucrurile au mers bine. S-au semnat pre-contracte de furnizare cu SANOFI pe 18 septembrie și cu Johnson&Johnson pe 8 octombrie.

Germania, însă, avea un jucător în competiție, faimosul BioNTech, partenerul americanilor de la Pfizer. Drept pentru care, guvernul federal a alocat 375 de milioane de euro pentru cercetare și a îndreptat atenția Comisiei și spre această nouă tehnologie mRNA. Celelalte state membre au ridicat din sprâncene, a mirare. Vaccinul respectiv cerea condiții foarte complicate de stocare și transport și era sensibil mai scump decat variantele mai “clasice” promise de Astra Zeneca sau J&J. Unii lideri sugerau mai mult sau mai puțin transparent că nemții încearcă să își tragă pe turta lor spuma financiară de “la comun”. Imediat, s-au raspândit zvonuri cum că Franța încearcă să tragă de timp pentru a lăsa spațiu de manevră lui SANOFI, rămasă în urmă în cursa tehnologică. Parisul a negat vehement. Ziua de 9 noiembrie a detensionat lucrurile. Atunci a anunțat Pfizer eficacitatea de 90%. Imediat, Comisia a aprobat achiziția unui număr important de doze. Pe 25 noiembrie a fost rândul lui Moderna să anunțe eficacitate chiar mai mare decât Pfizer. Fără ezitare, Comisia a aprobat și această achiziție.

Până aici, părea că stelele se aliniază perfect pentru politica comună de vaccinare a Comisiei. Gallina obținuse prețul cel mai mic, păstrase clauzele de responsabilitate juridică și asigurase flux de livrare de la mai mult de un furnizor. Până și procesul de avizare de la EMA (Agenția Europeană a Medicamentelor) a mers incredibil de repede. Doar 10 zile a durat studiul documentației, cu o zi mai puțin decât în Statele Unite. E drept, firmele au cerut autorizarea în UE la aproape două săptămâni după SUA și UK. S-a stabilit începerea simultană a vaccinării în toate țările europene, în aceeași zi, pe 26 decembrie, la 2 săptămâni după americani și la 3 săptămâni după britanici. Pe scurt, de dragul solidarității și siguranței, s-a cedat la capitolul viteză. Asta, până la urmă, a costat.

Întâi, Pfizer a anuntat reducerea temporară a producției. Apoi, încă înainte de autorizarea de către EMA, Astra Zeneca anunța că va livra un volum mai mic decât cel prevăzut în contract. Deja se umpluse paharul. Italia și Polonia acționează în judecată firma britanică. Lucrurile au început să o ia razna.

Primul semn de îngrijorare a apărut când Germania a încercat să negocieze separat de UE o achiziție suplimentară de vaccinuri de aproximativ 30 de milioane de euro. A fost nevoie de o conversație telefonică de urgență între Merkel și Macron pentru a lămuri lucrurile. Apoi, surprinzător, pe 25 ianuarie a apărut un articol ușor ciudat în Handelsblatt, preluat de toată presa germană și, ulterior, de Reuters. Acolo se spunea numai “pe surse”, fără a se indica niciun nume, nicio cifră oficială, practic fără nicio dovadă, că vaccinul AZ are doar 8% eficacitate la persoanele de peste 65 de ani. Mulți confrați jurnaliști au ridicat din sprâncene a îndoială, bănuind că articolul respectiv nu este altceva decât un mod de a pune presiune pe AZ pentru a obține condiții mai bune de livrare. Ceea ce, în sine, nu e un lucru rău pentru contribuabili, chiar dacă manevra nu este foarte fair play. Managementul Astra a admis un singur lucru, anume că documentația supusă aprobării în Europa conține prea puține teste făcute pe grupa de vârstă de peste 65 de ani. În rest, a negat cu vehemență toate datele din articol.

Vineri 29 ianuarie a fost o zi extrem importantă în toată Saga euro-vaccinării. A fost data la care EMA a dat avizul pentru vaccinul englezesc. Apoi, la scurt timp, pe fondul neînțelegerilor cu privire la ritmul livrărilor, printre acuze la adresa Astra, cum că ar avantaja Marea Britanie în dauna UE, se produce un eveniment total neașteptat. Comisia invocă articolul 16 din Acordul Brexit, încercând să țină pe Continent cât mai multe doze de vaccin, prin blocarea livrărilor spre Londra. Practic, însă, se reconstituia frontiera dură între cele două Irlande. Reacțiile au fost atât de vehemente încât în noaptea de vineri spre sâmbătă, dispoziția respectivă a fost anulată. Ulterior, AZ a fost de acord să mai adauge niște milioane de doze la pachetul promis.

Scandalul politic, însă, de abia începea.

Va urma

• Mulțumiri pentru idei și informații: Diego Velazquez (Luxemburger Wort), Jillian Deutsch (Politico), Florian Eder (Politico), Alexander Stubb (finlandez cu multă experiență), Mihaela Gherghișan Naum (RFI), Jean Claude Juncker (pensionar), Duncan Robinson (The Economist), Robert Peston (ITV), Stefan Auer (profesor în Hong Kong), Anthony Gardner (diplomat american), Christian Spillman (Financial Times), Alain Franco (RT Swiss), Jean Quatremer (Liberation), David M. Herszenhorn (Politico)