Germania, în recesiune tehnică în primul trimestru al anului, după ce a scăpat, la mustață, în 2023
Institutul german Ifo estimează că economia Germaniei, cea mai mare din întreaga Uniune Europeană, va înregistra un recul de 0,2% al PIB-ului în primul trimestru al anului 2024. După o scădere de 0,3% în trimestrul al 4-lea al anului trecut, o nouă scădere ar însemna intrarea oficială în recesiune, transmite Reuters.
PIB-ul Germaniei a scăzut cu -0,3% în perioada octombrie – decembrie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul inflației ridicate, a prețurilor mari la energie și din cauza cererii externe scăzute. Totuși, Germania a reușit să evite, la limită, intrarea în recesiune, în condițiile în care în precedentele două trimestre statistica oficială a raportat stagnarea PIB-ului. Recesiunea tehnică este definită prin două trimestre consecutive de scădere.
Potrivit unei analize a experților băncii olandeze ING, economia germană se află într-o ”stare permanentă de criză, economia rămânând blocată în zona crepusculară dintre recesiune și stagnare”.
Jörg Krämer, economistul-șef de la Commerzbank, spune la rândul său, confirmând estimările Institutului Ifo:
”Consumul privat, cel pe care se bazează optimiştii, a dezamăgit până la capăt. Scăderea recentă a producției industriale și nivelul scăzut al climatului de afaceri indică faptul că economia germană s-a contractat și în primul trimestru”.
Și asociațiile patronatelor din industrie au avertizat că economia Germaniei nu se află pe un drum bun. Aceștia i-au trimis cancelarului Scholz o scrisoare în care îi cer să adopte reforme pentru a spori atractivitatea Germaniei pentru industrie.
”Economia germană se confruntă cu provocări structurale majore. Facem apel de urgență la dumneavoastră și la întregul guvern federal să luați măsuri acum pentru a stimula o redresare economică în țara noastră”, i-au transmis aceștia.
Economia Germaniei se confruntă cu mai multe probleme, legate între ele: activitatea este în scădere deoarece industria nu a mai avut acces la energia ieftină rusească, iar cererea din China a scăzut. Industria auto a avut de suferit din cauza problemelor pe lanțul de aprovizionare. De asemenea, piața imobiliară este în dificultate, iar prețurile locuințelor sunt în scădere, în timp ce dezvoltatorii anulează mai multe proiecte, ceea ce determină o scădere a întregului sector.