Grijă pentru sănătate, modă sau doar sărăcie? 30% din români consumă regulat produse din plante

, , ,
Autor:    -  
Lapte Vegetal Alternativa Vegetala Vegan Băutură Vegetarian Alpro Copyright Foto Contacati Afaceri.news
Copyright foto: contactati www.AFACERI.news

Timp de citire: 2 minute

Danone România anunță noi rezultate cu privire la studiul despre interesul și comportamentul de consum al românilor, în privința produselor pe bază de plante și dietă flexitariană. Potrivit celor mai recente date ale studiului, 85% dintre consumatorii de carne la nivel național includ produse din carne în mesele lor fie zilnic, fie de câteva ori pe săptămână.  

Cu toate acestea, deși carnea rămâne un aliment de bază în meniurile românilor, interesul pentru o alimentație bazată pe un consum mai mare de produse pe bază de plante s-a triplat în ultimul an. Astfel, 30% dintre români consumă regulat produse pe bază de plante, 10% dintre aceștia aproape în fiecare zi.

Categoria produselor pe bază de plante se bucură de o creștere constantă în ultimii ani pe piața locală, evoluția fiind determinată de maximizarea beneficiilor pentru sănătate ale unei diete pe bază de plante.

20% dintre români se consideră flexitarieni

Conform analizei Danone România citată de retail.ro, 41% dintre români consideră că produsele pe bază de plante sunt benefice pentru sănătate, în timp ce 20% achiziționează astfel de produse pentru gustul lor, iar 13% iau în calcul mediul înconjurător.

83% dintre participanții la studiu consideră că ar putea adăuga în meniul lor și alternative fără carne din motive de sănătate, în timp ce 30% din populație consumă produse pe bază de plante în mod regulat, iar 32% în mod ocazional.

Consumul săptămânal de produse pe bază de plante este mai ridicat în rândul grupei de vârstă18 și 25 de ani (43% din categoria de vârstă având un consum săptămânal).

În continuare, când achiziționează un produs, 6 din 10 consumatori români iau în considerare impactul asupra mediului.

Conform studiului Danone, 20% dintre români se consideră flexitarieni (consumă carne ocazional sau în cantități mici). Dintre aceștia, termenul de flexitarian este asociat în proporție de 59% cu mâncatul sănătos, iar 12% din același eșantion, cu înlocuirea ocazională a produselor de origine animală, prin sortimente bazate pe plante.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!