Guvernul de la Budapesta a hotărât acordarea de noi majorări salariale
Sursă foto: NewsBeezer
Timp de citire: < 1 minut
Guvernul ungar a hotărât noi majorări salariale, informează RADOR.
Începând din ianuarie, salariile angajaţilor din domeniile social şi cultural, precum şi a îngrijitorilor din creşe vor creşte cu 20%, iar cel al asistenţilor medicali cu 21%.
Acest anunţ a fost făcut ieri de premierul Viktor Orbán pentru postul de Radio Kossuth. Prim-ministrul a precizat de asemenea că în mai multe ţări europene există o criză a energiei, din cauza preţurilor în creştere, însă în Ungaria trebuie continuată acţiunea de reducere a cheltuielilor pentru utilităţi.