Havrileț: Recomand consumatorilor să aleagă furnizorul de gaze care are preţul cel mai mic


Autor:    -  
flame, gas, gas flame
Fotografie de Magnascan pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în cadrul dezbaterii online “Energy Forum – Liberalizarea pieţei de gaze şi energie electrică”, îndeamnă consumatorii de gaze să schimbe furnizorul actual cu cel care are preţul cel mai bun, în condiţiile în care există pe piaţă oferte cu tarife mai mici chiar şi cu 15%, iar diferenţa poate echivala cu factura pentru o lună de iarnă.

“Dacă vă uitaţi în acest moment pe comparatorul de preţuri, veţi vedea cel puţin opt oferte cu preţul mai mic decât cel al furnizorului actual, mai mic cu 10% până la 15%. Dacă acum preţul este de 134 de lei pe MWh, sunt oferte şi cu 108 lei pe MWh”, a spus Havrileţ, potrivit Agerpres.

Havrileţ a adăugat că el şi-a schimbat furnizorul de două ori până acum.

“Eu am schimbat furnizorul de la prima liberalizare, din 2017. Nu am câştigat foarte mult, dar am vrut să testez cum este atunci când schimbi furnizorul. Astăzi, zilele acestea, am schimbat încă o dată furnizorul, pentru că, într-adevăr, la gaze naturale diferenţa este foarte sensibilă, chiar cu 15%, iar 15% la un imobil mai mare înseamnă o lună de iarnă, ar putea să fie diferenţa de preţ”, a precizat secretarul de stat, în dezbaterea organizată de trustrul de presă DC Media Group.

Havrileț a declarat că și-a sfătuit prietenii să aleagă oferta cu prețul cel mai avantajos.

“I-am sfătuit să aleagă oferta cu preţul cel mai mic, pentru că, din punctul de vedere al siguranţei alimentării, sunteţi safe, nu va fi nimeni deconectat, pentru că din punct de vedere tehnic nu poţi fi deconectat. Iar dacă furnizorul are o anumită problemă şi ajunge în faliment sau insolvenţă el trebuie să anunţe cu mult timp înainte şi în 21 de zile te preia un alt furnizor”, a continuat oficialul ministerial.

De la 1 iulie 2020, piaţa gazelor naturale din România a fost complet liberalizată.

Marii furnizori de gaze, E.ON şi Engie, au trimis consumatorilor casnici oferte cu acelaşi preţ ca până acum. Aceasta în timp ce autorităţile au anunţat că populaţia va plăti cu 10-15% mai puţin odată cu liberalizarea, întrucât cotaţia gazelor pe bursă a scăzut.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!