Închide

Hollywood-ul evită cea mai mare grevă din istorie. Acordul cu sindicatul a fost adoptat

Avatar
movie, director, clap

Fotografie de stokpic pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

ATSE (International Alliance of Theatrical Stage Employees), sindicatul care reprezintă lucrătorii de la Hollywood, a votat adoptarea noului acord pe trei ani cu studiourile, evitând o grevă fără precedent.

Potrivit news.ro, au participat 72% dintre cei 63.000 de membri cu drept de vot, aproximativ dublu faţă de prezenţa la vot de la cea mai recentă ratificare, în urmă cu trei ani.

„De la început până la final, de la pregătire la ratificare, a fost un proces democratic pentru a obţine cele mai bune contracte”, a spus preşedintele IATSE, Matthew Loeb, într-un comunicat. „Dezbaterea aprinsă, prezenţa mare la vot şi rezultatele strânse arată că avem o oportunitate fără precedent de construire a mişcării pentru a educa membrii colectivului nostru cu privire la procesul de negociere şi pentru a atrage o participare mai importantă în sindicat pe termen lung”.

Contractul cu Alliance of Motion Picture and Television Producers a fost ratificat în ciuda unei opoziţii puternice a multor membri care sunt de părere că nu este suficient pentru a soluţiona problema condiţiilor opresive de muncă pe platourile de filmare, inclusiv un program de multe ore şi lipsa pauzelor.

Negocierile au durat cinci luni, au ajuns la un blocaj în luna septembrie, când liderii sindicatului au avut nevoie de autorizaţie din partea membrilor pentru a organiza o grevă. Aproximativ 90% dintre membrii cu drept de vot au autorizat greva, făcând astfel o demonstraţie de forţă fără precedent.

Pe 16 octombrie, conducerea sindicatului a anunţat un acord provizoriu şi i-a îndemnat pe membrii să îl susţină.

Conform noului contract, sunt oferite o perioadă de odihnă de 54 de ore, la final de săptămână, şi 10 ore de pauză între ture pentru toţi lucrătorii de la orice tip de producţie.

Acordul asigură o consolidare de 370 de milioane de dolari la fondurile de pensii şi sănătate, creştere anuală de 3%, şi o creştere semnificativă a plăţilor pentru angajaţii cu salarii mai mici, inclusiv asistenţii scenariştilor, ale căror salarii minime vor ajunge la 26 de dolari pe oră până în al treilea an al acordului.

scroll to top