Imaginile cu blănuri naturale nu se vor mai regăsi în paginile și platformele revistei ELLE
Pentru “a promova o industrie a modei mai umană”, imaginile cu blănuri naturale vor dispărea din toate ediţiile şi platformele revistei de modă ELLE, a anunţat joi această publicaţie, în urma unei decizii care se înscrie într-o tendinţă tot mai amplă ce a fost remarcată în sectorul produselor de lux, informează AFP, citată de AGERPRES.
ELLE a devenit astfel prima publicaţie majoră din industria modei care adoptă această măsură, interzicând imaginile cu blănuri naturale nu numai în conţinutul său editorial, ci şi în spaţiile sale publicitare.
“Prezenţa blănurilor naturale în paginile noastre şi pe suporturile noastre digitale nu mai corespunde cu valorile noastre, nici cu cele ale cititorilor noştri”, a declarat Valeria Bessolo Llopiz, vicepreşedinte şi director internaţional al revistei ELLE, deţinută de grupul francez Lagardere.
“A sosit timpul ca ELLE să se pronunţe (…) şi să respingă actele de cruzime asupra animalelor”, pentru “a promova o industrie a modei mai umană”, a adăugat ea într-o conferinţă de presă organizată de site-ul The Business of Fashion la Chipping Norton, în centrul Angliei.
Din Mexic în Australia şi trecând prin Japonia şi Statele Unite, cele 45 de ediţii ale revistei ELLE, care totalizează 33 de milioane de cititori şi 100 de milioane de accesări în fiecare lună pentru cele 55 de platforme online ale sale, şi-au luat angajamentul de a renunţa la fotografiile cu blănuri.
Treisprezece dintre ele aplică deja această măsură, alte 20 o vor implementa de la 1 ianuarie 2022, iar celelalte la începutul anului 2023.
Salutând această decizie, PJ Smith, specialist în modă al filialei americane a ONG-ului Human Society International, a declarat că speră ca “şi alte reviste de modă să urmeze acest exemplu”.
“Acest anunţ va declanşa o schimbare pozitivă în întreaga industrie a modei şi are potenţialul de a salva numeroase animale de o viaţă plină de suferinţe şi de o moarte plină de cruzime”, a declarat PJ Smith, la Chipping Norton.
“Promovarea blănurilor aparţine vechilor numere ale revistelor de modă de altădată”, a declarat şi directoarea diviziei britanice a organizaţiei PETA, Elisa Allen.
Această organizaţie de apărare a drepturilor animalelor a transmis că “le felicită pe principalele publicaţii actuale – inclusiv British Vogue, InStyle USA, Cosmopolitan UK şi noua ediţie Vogue Scandinavia – pentru faptul de a exclude blănurile naturale din conţinutul lor editorial şi nu avem niciun dubiu că vor extinde această măsură şi la spaţiile publicitare”.
Presiuni ale asociaţiilor şi ale consumatorilor
În ultimii ani, la presiunea activiştilor pentru drepturile animalelor, industria modei a renunţat progresiv la blănurile naturale.
Dar, în timp ce ele sunt interzise pe podiumurile de defilare din Amsterdam, Oslo, Melbourne şi Helsinki – care a exclus şi pielea naturală -, cele mai prestigioase prezentări de modă din seria Fashion Week (Săptămâna Modei), organizate la Paris, Milano şi New York, continuă să lase această alegere fiecărui brand în parte.
Totuşi, tot mai multe dintre branduri încep să renunţe la blănurile naturale: printre ele se află casele italiene Gucci, Versace şi Prada, cele britanice Burberry, Vivienne Westwood şi Alexander McQueen, şi cele americane Donna Karan, DKNY şi Michael Kors, precum şi cele franceze Jean-Paul Gaultier şi Balenciaga.
Astfel de angajamente concordă cu preferinţele opiniei publice: un sondaj realizat de YouGov în 2020 a dezvăluit că 93% dintre britanici refuză să poarte blănuri naturale, iar un sondaj realizat de Research Co a arătat că 71% dintre americani se opun sacrificării animalelor pentru blănurile lor.
În Franţa, nouă persoane din zece se opun comerţului cu blănuri naturale, potrivit unui sondaj IFOP comandat de Fondation 30 millions d’amis.
În iunie, Israelul a devenit prima ţară din lumea arabă care a interzis vânzările de blănuri naturale pentru industria modei.
La rândul ei, industria blănurilor a denunţat înlocuirea acestui produs natural cu piei sintetice fabricate din materiale plastice, întrucât acestea sunt nocive pentru mediul înconjurător.
În noiembrie, asociaţia Fourrure Francaise a adresat o scrisoare deschisă revistei Vogue France în care a spus că este “absurd să creezi haine din material plastic şi să spui că ele sunt ‘ecofriendly’ (‘prietenoase cu mediul’) pentru că sunt realizate pe bază de materiale atent selecţionate, acrilice şi monoacrilice”.
Asociaţia menţionată consideră că deciziile creatorilor şi consumatorilor de modă s-ar datora “unui climat de teroare” provocat de “violenţa şi hărţuirea” practicate de activiştii care apără drepturile animalelor.