Închide

În conturile Rusiei continuă să intre bani de la ţările europene, pe gaze şi petrol

Avatar
A pile of Euro (EUR) banknotes that include 20, 100, and 200 notes. (Part III)

Fotografie de Ibrahim Boran pe Unsplash

Timp de citire: < 1 minut

În plin război cu Ucraina, Rusia continuă să încaseze sume foarte mari de bani de la ţările europene, pentru livrările de gaze naturale şi petrol.

La 16,8 miliarde de euro se ridică importurilor europene de hidrocarburi ruseşti de la începutul războiului din Ucraina, pe 24 februarie, potrivit estimărilor Centre for Research on Energy and Clean Air (Crea), relatează La Tribune.

Banii îi permit lui Vladimir Putin să-şi finanţeze războiului şi să facă deocamdată faţă sancţiunilor economice impuse de Occident ţării sale, potrivit DCNews.

Ministrul Energie a făcut un anunţ referitor la exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.

“România va avea gaze și din alte surse iarna viitoare, inclusiv din Marea Neagră. Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început deja, de către cei de la compania Black Sea Oil&Gas.

Se fac deja teste pentru a introduce prima moleculă de gaz în sistemul național de transport. Începând de anul acesta vom avea un miliard de metri cubi de gaze în plus. Cei de la Romgaz vor finaliza în cel mai scurt timp preluarea perimetrului Neptun Deep, de la cei de la Exxon.

Prin această tranzacție, cei de la Romgaz preiau și tehnologia și contractele aferente pentru începerea lucrărilor, ca în 2026 să avem deja gaze naturale, pentru a fi folosite cât mai mult în România.

Pentru a nu lăsa ca propaganda să inducă o serie de temeri vreau să atrag atenția asupra faptului că perimetrul offshore Neptun Deep nu se află în zona care a făcut obiectul procesului dintre România și Ucraina cu privire la Insula Șerpilor”, transmite Virgil Popescu, ministrul Energiei.

scroll to top