Închide

În luna mai, au fost vândute, la nivelul întregii țări, mai puține imobile decât în aprilie

Avatar
house, key, real estate

Fotografie de Schluesseldienst pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna mai a acestui an este cu 12.367 mai mic față de perioada similară a anului trecut. În luna mai 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 32.089 de imobile, cu 5.068 mai multe față de luna aprilie 2020, potrivit unui comunicat de presă al ANCPI.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna mai 2020, în București – 5.266, Ilfov – 3.838 și Cluj – 2.022. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Sălaj – 133, Covasna – 144 şi Hunedoara – 234.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna mai 2020, a fost de 20.700, cu 2.639 mai mic față de luna mai 2019. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București – 5.915, Ilfov – 1.919 și Iaşi – 1.383. La polul opus, se află județele Gorj – 31, Sălaj – 32 și Harghita – 41.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a cincea lună a anului 2020 sunt Dolj – 444, Timiş – 407 şi Brăila – 350.

Mai multe informații sunt disponibile pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), www.ancpi.ro, la secțiunea Presă/Statistici.

scroll to top