Închide

În plină criză climatică, omenirea a ajuns în 2023 la un maxim istoric al consumului de cărbune

Avatar
diesel locomotive, switcher, v60

Fotografie de hpgruesen pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

Consumul mondial de cărbune a atins un nou record în 2023 deoarece în statele emergente şi în curs de dezvoltare cererea rămâne solidă, se arată într-un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Anul acesta, cererea de cărbune a crescut cu 1,4%, depăşind pentru prima dată 8,5 miliarde de tone. Utilizarea cărbunelui în India şi China a crescut cu 8% şi, respectiv, cu 5%, în urma majorării cererii pentru electricitate şi a producţiei mai scăzute de hidroenergie. Totuşi, în UE şi SUA utilizarea cărbunelui a înregistrat un declin de aproximativ 20% în 2023, informează IEA.

Instituţia cu sediul la Paris nu se aşteaptă la scăderea utilizării cărbunelui până în 2026, când extinderea semnificativă a capacităţilor de energie regenerabilă ar urma să ducă la un declin de 2,3% faţă de nivelul din 2023, chiar şi în absenţa unor politici verzi mai solide.

Totuşi, IEA previzionează că în 2026 consumul global de cărbune va rămâne la peste opt miliarde de tone, iar pentru îndeplinirea obiectivelor din Acordul de la Paris, utilizarea cărbunelui ar trebui să scadă mult mai rapid.

China ar urma să fie responsabilă pentru mai mult de jumătate din extinderea globală a capacităţilor de energie regenerabilă în următorii trei ani, astfel încât cererea de cărbune în statul asiatic va scădea. Jumătate din cărbunele utilizat pe plan mondial vine din China, astfel încât previziunile privind acest combustibil vor fi semnificativ afectate în următorii ani de ritmul extinderii energiei regenerabile, de condiţiile meteo şi de modificările structurale din economia chineză, se arată în raportul IEA.

În 2023, China, India şi sud-estul Asiei sunt responsabile pentru trei sferturi din consumul global de cărbune, de la un sfert în 1990, în timp ce consumul în sud-estul Asiei îl depăşeşte pe cel din UE şi SUA, anul acesta. Până în 2026, India şi sud-estul Asiei sunt singurele regiuni unde va creşte semnificativ consumul de cărbune, previzionează instituţia cu sediul la Paris.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

scroll to top