În primele nouă luni din 2021, deficitul de cont curent a crescut cu 46,76% față de 2020
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11,5 miliarde de euro, în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 46,76% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, potrivit datelor comunicate de Bănca Naţională a României (BNR), într-un comunicat de presă.
În perioada ianuarie – septembrie 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 11,500 miliarde de euro, comparativ cu 7,836 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor şi balanţa veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 2,719 miliarde de euro, respectiv 145 milioane euro; balanţa serviciilor şi cea a veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 418 milioane euro, respectiv cu 382 milioane euro, transmite sursa citată.
În perioada ianuarie – septembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6,826 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 97,814 miliarde de euro la 30 septembrie 2021 (73,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,6% faţă de 31 decembrie 2020.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2021 nivelul de 35,819 miliarde de euro (26,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,7% faţă de 31 decembrie 2020.
Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1% în perioada ianuarie – septembrie 2021, comparativ cu 20,7% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 septembrie 2021 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2021 a fost de 90,9%, comparativ cu 90,3% la 31 decembrie 2020.