Inflație de două cifre în martie. Față de 2021, absolut totul s-a scumpit (cu o excepție)
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie; mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Gazele, combustibilii, cartofii și uleiul – vedetele scumpirilor. Energia electrică face excepție și s-a ieftinit cu 7,6% față de martie 2021.
Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4%.
Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2021 – martie 2022) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2020 – martie 2021) este 6,5%.
Banca Națională a României prognoza abia pe finalul celui de-al doilea trimestru creșterea inflației la o valoare cu două cifre, adică peste 10%, până la 11,2%. Ulterior, la finalul trimestrului al treilea, rata inflației ar urma să fie 10,2%. BNR anticipează potolirea inflației și scăderea ei sub 10% la finalul anului (9,6%).
Vedetele scumpirilor și excepția
Potrivit unei sinteze realizate de Agerpres, gazele naturale, combustibilii, cartofii şi uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, pentru care au fost luate în considerare prevederile OUG nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece.
În intervalul martie 2021 – martie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 46,49%, la combustibili cu 34,16%, la cartofi cu 36,5% şi la uleiul comestibil cu 32,33%.
La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la mălai (plus 24,35%) şi făină (plus 21,47%).
Comparativ cu luna anterioară, alte legume şi conserve de legume s-a scumpit în martie 2022 cu 5,85%, uleiul cu 5,83%, iar untul cu 5,10% şi nu a fost înregistrată nicio ieftinire. Per total, comparativ cu februarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 2,54%.
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Potrivit INS, preţurile la energia electrică au scăzut în perioada martie 2021 – martie 2022 cu 7,64% (influenţate de prevederile OUG 118/2021).
Faţă de luna anterioară, combustibilii s-au scumpit cel mai mult, respectiv cu 7,67% şi nu a fost consemnată nicio ieftinire la această categorie de mărfuri. Creşterea medie a preţurilor faţă de februarie 2022 a fost la mărfurile nealimentare de 1,86%.
În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 17,50%), la cele de apă, canal, salubritate (plus 14,68%) şi alte servicii (plus 11,54%).