Închide

Investiție importantă într-o centrală fotovoltaică la Sibiu. Și e doar începutul!

Avatar
solar cells, solar photovoltaic, electricity

Fotografie de Andreas-Troll pe Pixabay

Timp de citire: 2 minute

O companie din Zona Industrială Vest din municipiul Sibiu a investit 400.000 de euro într-o centrală fotovoltaică pe care a pus-o în funcţiune şi anunţă că va mai investi alţi 400.000 de euro, pentru dublarea capacităţii de producţie de energie a acestei centrale, în aşa fel încât să asigure o treime din consumul anual al companiei, a declarat miercuri administratorul Phoenix Mecano Plastic, Constantin Marinescu.

Proiectul centralei fotovoltaice însumează 800 kW şi este dezvoltat în două etape: prima etapă constă într-o centrală de 400 kW, care a fost pusă în funcţiune miercuri şi va degaja anual o energie de aproximativ 550 MWh, ceea ce reprezintă circa 16 -18% din consumul companiei. După implementarea etapei a-II-a, centrala va genera o cantitate dubă de energie, urmând să acopere o treime din consumul anual al companiei, estimează administratorul Constantin Marinescu. Este vorba despre 782 de panouri fotovoltaice, pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi.

Dacă investiţia de acum de 400.000 de euro este din bugetul propriu, compania speră ca ceilalţi 400.000 de euro necesari dublării capacităţii centralei fotovoltaice să fie atraşi din PNRR.

“Pentru etapa a doua am depus proiect la PNRR, deşi grupul ne-a acceptat ca investiţia toată să o facem din fonduri proprii. Anul trecut am depus documentele pentru PNRR, încă aşteptăm răspunsul. Documentaţia a fost declarată completă şi corectă, însă din experienţa altor firme am înţeles că va mai dura încă un an, deci în total doi ani”, a explicat administratorul Constantin Marinescu, citat de Agerpres.

Carcasele industriale din mase plastice produse de această firmă, la Sibiu, sunt exportate pentru diverse ramuri industriale: auto, aeronautică, electrotehnică, electronică, maşini unelte, panouri fotovoltaice etc.

În prezent fabrica de la Sibiu are 170 de angajaţi. Compania a avut în 2022 o cifră de afaceri de 12,5 milioane de euro. Constantin Marinescu estimează o uşoară creştere a numărului de angajaţi în 2024, cu câteva zeci de persoane.

scroll to top