Închide

Ipocrizia guvernanților: “Trebuie făcută o reformă în cheltuirea banului public”. Cine nu i-a lăsat până acum?

Avatar
Psd Chiloti

Foto: https://www.buckle.com/

Timp de citire: 2 minute

Ipocrizia liderilor Coaliției care guvernează România de peste 1 an și jumătate nu are limite. Președintele PSD, Marcel Ciolacu a spus joi că nu sunt probleme legate de colectarea bugetară, însă trebuie făcute reforme privind „cheltuirea banului public” pentru că “România nu își mai permite să cheltuiască bani publici aiurea”. Întrebarea românilor de bun simț este una singură: i-a oprit cineva să demareze măcar această reformă?

„Este pentru prima oară, când prim-ministrul împreună cu ministrul de Finanțe au prezentat o situație de la Finanțe. Este o dinamică, nu numai în România. Este o dinamică europeană. Crește consumul, atunci trebuie să vii cu alte… Planul nostru este unul foarte simplu, trebuie făcută o reformă în cheltuirea banului public pe care să ne-o asumăm, România nu își mai permite să cheltuiască bani publici aiurea. Atunci s-a pornit la un plan îndrăzneț, au venit cu un plan în coaliție, normal, el va fi detaliat de cei de la Finanțe.

Luni voi avea o întâlnire cu decidenții din Finanțe. Nu e un semnal de alarmă. E pentru prima oară când oamenii politici gândesc astfel ca să aibă o perspectivă sustenabilă pentru noi toți.  Pentru prima oară este o abordare responsabilă”.

Marcel Ciolacu s-a referit și la digitalizarea ANAF și la sporurile bugetare:

„Vorbim despre digitalizarea ANAF de 30 de ani. De 30 de ani cei din ANAF ne explică că nu se poate face. De data aceasta se va face. Decizia politică este una clară, trebuie făcute reforme în ANAF.

Din punctul meu de vedere, România, poate în zona unde sunt medicii, unde au gărzi… trebuie să ieșim din logica sporurilor, sporurile deja câștigate trebuie trecute în anvelopa salarială și am terminat această discuție. E momentul să o facem odată cu implementarea reformelor europene trecute în PNRR”.

Parcă trezit după un somn lung, Ciolacu a mai transmis că a venit timpul ca în România să se implementeze reforme asumate în coaliție de cele două mari partide, PSD și PNL. De aproape doi ani batem pasul pe loc, dar șeful celui mai mare partid din Coaliția de guvernământ vorbește precum din Opoziție.

“Ocupăm spațiul public, politicienii și oamenii de bine, și vorbim despre praguri, de parcă suntem o țară numai de infractori, sunt doar 600 de exemple de cazuri de abuz în serviciu. Pentru aceste 600 de cazuri am ocupat tot spațiul public. Cred că e cazul ca Înalta Curte, Ministerul Justiției, CSM, magistrații să vină cu soluțiile în acest moment pe care le discutăm în Parlament și le aprobăm”, a conchis liderul PSD, citat de B1 TV.

scroll to top