LA MULȚI ANI! Ce e val ca valul trece… Editorial AFACERI.news la început de 2023

“Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine. Tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece!” (Mihai Eminescu, Glossă)

La debutul anului care tocmai s-a încheiat, vă vorbeam despre “visul omului treaz”, SPERANȚA. România se zbătea într-o luptă de zi cu zi cu ceea ce se numea generic noul coronavirus. Trecuse o toamnă 2021 groaznică, până la care pierdusem oficial din cauza Covid un oraș de talia municipiului Turda: circa 60.000 de semeni. Chiar la cumpăna dintre ani scriam că valul Omicron îmbolnăvea năprasnic chiar și țările cu rate uriașe de vaccinare, dar nutream speranța că, poate prin îmbolnăvirea ușoară, dar masivă a tuturor, pandemia își va da ultimele zbateri. Și așa a fost. SPERANȚA a învins.

Lumea părea la finele iernii și debutul primăverii anului 2022 că a câștigat definitiv lupta cu molima. Dar, în loc de o sărbătoare generalizată, de ce am avut parte? De un război inimaginabil la ora scrierii rândurilor dintre ani, despre care doar serviciile secrete de peste ocean vorbeau foarte serios și avertizau public prin vocea Administrației americane. Însă cine să-i audă? Cum, noi, europenii, să ne atacăm între noi după aproape 77 de ani de pace?!  Un dement revizionist de la Est a ținut să ne demonstreze, însă, că civilizația în care credeam cu toții că trăim, sub triumful binelui și al progresului etern, poate face pași uriași înapoi.

Valul pandemic, înlocuit de valul de refugiați

Așadar, pe când România se infecta masiv cu Omicron, parcă într-o isterie generalizată de a ajunge mai repede la luminița de la capătul tunelului pandemic, în fatidica dimineață a zilei de 24 februarie, începuse cel mai sângeros atac necruțător cu rachete asupra unei țări europene, de la ultimul război mondial încoace. Era debutul neputinței noastre: un război deghizat într-o “operațiune militară specială” împotriva unui vecin pașnic.

Nu am avut timp să ne trezim din pandemie, că am fost urgent aruncați la periferia unui război grotesc, inutil și sfâșietor. În care românii de rând s-au mobilizat exemplar pentru a-și ajuta semenii creștini ortodocși. Un val de empatie și grijă față de cei izgoniți din casele lor a cuprins România.

Este relevantă aici opinia unei refugiate, Milla, ucraineancă, 36 de ani, designer publicitar din Kiev, într-un dialog real cu îngerul păzitor al familiei ei, Teodora, o româncă de 34 de ani din jud. Alba, care i-a pus întreaga casă la dispoziție ei și copiilor ei:

“Trebuie să-ți rostesc un adevăr. Noi, ucrainenii, niciodată nu am fi făcut pentru voi atâta bine cât ne-ați putut face voi, românii. Este de neimaginat pentru noi bunătatea voastră. Nu putem să vă mulțumim pe cât de mult meritați!”

Anul care s-a încheiat ne-a demonstrat, așadar, că oricât de greu ne-ar fi, românii nu au uitat să rămână OAMENI. Am fi vrut să sărbătorim, dar nu am avut timp. Am fi vrut să mergem în mai multe vacanțe, dar “banii din elicopter” aruncați în economia mondială și criza energetică declanșată de război ne-au erodat drastic puterea de cumpărare. Am fi vrut să fim membri ai marii familii Schengen, dar unii nu s-au împăcat cu gândul că creștem și le putem periclita chiar lor “imperiul” intereselor din Europa Centrală și de Est. Am fi vrut să fie pace mai devreme, dar aceasta nu se întrezărește nici măcar acum, la debut de 2023…

“Toate cifrele spun că, după zbaterea Omicron, care pare să aducă într-adevăr durere în lunile de iarnă care urmează sau într-un prim trimestru trist al anului 2022, economia va crește din nou ca din apă”.

Asta scriam în editorialul din 1 ianuarie precedent. Și nu a fost așa? Ne-am descurcat mai bine decât speram în economie. Dorința a influențat putința, s-ar putea spune. Speranța, laitmotivul editorialului trecut, a fost mai puternică decât drama.

Titlul nu înseamnă pasivitate sau resemnare, ci forță de a depăși pesimismul piețelor

La ora scrierii acestor rânduri, nu se întrevede nici urmă de pace în Ucraina. Se vorbește doar despre ofensive de iarnă sau primăvară, recuceriri de poziții, sisteme Patriot cedate de Aliați Ucrainei sau amenințări rusești sprijinite de drone iraniene privind nimicirea fără precedent a sistemelor energetice ucrainene și lăsarea în frig, beznă și deznădejde a unui popor. Valul Răului nu poate învinge.

Iar recesiunea iminentă anunțată, chiar dacă va fi intensă, cum spun vocile de peste ocean, nu va fi nesfârșită. Căci nici ceea ce pare acum de netrecut, nu va rezista o veșnicie. Așa cum nici valul scepticismul austriac sau olandez privind aderarea noastră la Schengen nu este la infinit: “Ce e val ca valul trece!”

Oricât le-ar fi de frică, România a evoluat enorm. Cifrele creșterii economice sunt cele mai mari din Europa, începând cu 2002 încoace. E drept, am pornit cel mai de jos, am fost frânați de corupție, nepotism, o clasă politică deconectată total de la realitățile economice și sociale ale țării. Dar realitatea socială ne dă aripi: nu mai putem fi ignorați. Orice român care se întoarce în țară după 10 ani vă spune că poporul NU mai este blazat. Ne știm bine drepturile, am umblat și am cunoscut europeni, iar nimic nu ne face să ne simțim inferiori lor. Dovadă stă exemplara mișcare #BoicotAustria căreia nimeni nu-i dădea mai mult de 3 zile, dar care de aproape o lună ține agenda publică nu doar pe rețelele sociale, cât și în publicația noastră și, ceea ce contează cu adevărat, în viața reală.

O țară mică precum Austria a făcut o greșeală monumentală de diplomație, îndepărtându-și prietenii puternici din vecinătate, spunea Kar(e)l Schwarzenberg, reformator al hulitului partid de guvernământ austriac OeVP și fost ministru de Externe al Cehiei, personalitate marcantă a diplomației din Mitteleuropa, într-un interviu preluat de AFACERI.news.

“Politică internă goală. Apreciez rolul Austriei în Balcani. Dar acest veto (n.r. împotriva României la Schengen) este o glumă proastă. Un egocentrism fără speranță. Austria își ignoră sarcina istorică de a avea grijă de aceste țări”, spune ferm Schwarzenberg.

Dragi cititori,

AFACERI.news nu mai e o publicație online la început de drum. Ne-am maturizat și ne-am ales calea. Nu schimbăm macazul, nu abandonăm independența editorială, nu ne abatem de la o presă curată, cu surse clare, fără reclame agresive și fără conținut senzațional. Suntem altceva, avem alte valori, precum Dumneavoastră.

“Au bătut asupra mea valuri și nu m-am clătinat, au detunat trăznete și am rămas ca de stâncă” (Frații Jderi, Mihai Sadoveanu, 1973)

Mergem înainte și în 2023 cu proiectele noastre de suflet #InvestimÎnRomânia, #AntreprenoRONline, #LecțiadeEconomie sau #AFACEBINE, alături de susținătorii noștri din mediul de afaceri cărora le mulțumim pentru încredere.

Anul trecut vă vorbeam despre speranță, acum despre valuri. Care, vrem nu vrem, vor trece și ne vor lăsa în urmă probabil mai puțini, dar cu siguranță mai puternici. Război, inflație, facturi aberante la utilități publice, deznădejdea neacceptării la masa europenilor? Vor fi istorie, mai devreme sau mai târziu. Dar un lucru e sigur: suntem peste 19 milioane de rezidenți “acasă” conform cifrelor proaspete ale Recensământului și Dumnezeu știe câți de-ai noștri mai rătăcesc printre străini, în lumea largă. Deci nu mai putem fi ignorați. Cine o va mai face, își va tăia singur craca de sub picioare și va trebui să-și asume riscurile unei Europe dezbinate, aflate, mai mult ca niciodată, la mâna altora.

“Păcat că i-a fost sortit țării acesteia și norodului ei să aibă hodina vântului și tihna valurilor” (ecranizare Neamul Șoimăreștilor, Mihail Sadoveanu, 1965)

Să înotăm cu toții în ape mai liniștite! LA MULȚI ANI, cititori! LA MULȚI ANI, echipă!

www.AFACERI.news

Economie. Nu vorbărie.