Lanțul de drogherii dm își îndreaptă atenția spre online. Parteneriat nou cu Bringo
Ivana Martináková, CEO-ul dm drogerie markt România, anunță extinderea gamei de produse disponibile online pentru clienții lanțului german de drogherii, precum și diversificarea platformelor de vânzări online cu care colaborează. În acest moment, produsele dm sunt disponibile pe platforma Tazz by eMAG, iar Bringo este următorul partener în acest domeniu.
Într-un interviu acordat publicației Retail.ro, Martináková spune că dm drogerie markt își dorește să fie cât mai aproape de comunitatea din jurul brandului, iar extinderea prezenței în online este un pas firesc în demersul de facilitare a accesului clienților la produsele comercializate. ”Vânzările online au venit natural, observând că tot mai mulți clienți își doresc o astfel de opțiune, o alternativă la drogheriile fizice”, spune ea.
Pe de altă parte, șefa dm spune că ”experiența de cumpărare specifică dm este trăită mai autentic în offline, astfel încât, cel puțin în viitorul apropiat, magazinele fizice rămân punctul nostru forte.”
Întrebată de intențiile companiei de a-și deschide un magazin propriu online, Martináková a spus: ”Magazinele online au multe avantaje, atât în această perioadă cât și în afara ei. Ne gândim la clienții care nu au timp să meargă la drogheriile fizice, la cei care preferă să studieze produsele înainte să le cumpere și au nevoie de mai mult timp de gândire. Totodată, în situații precum cea prin care trecem acum, un astfel de mijloc de a face cumpărături este binevenit. Așadar, ținând cont de toate aceste aspecte, luăm în considerare și varianta unui magazin online.”
Compania dm drogerie markt a fost înființată în 1973, iar de atunci s-a extins în 13 țări: Austria, România, Bosnia, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania, Italia, Macedonia de Nord, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, cu aproximativ 3.500 de magazine și 60.000 de angajați în Europa. În România, lanțul de magazine este prezent de mai mult de 12 ani, timp în care a creat 1.000 de locuri de muncă și a deschis peste 100 de magazine.