Închide

Libris vrea o creștere de 10% a cifrei de afaceri în 2022 și investește în tehnologie

Avatar
books, bookshelf, library

Fotografie de AhmadArdity pe Pixabay

Timp de citire: 3 minute

Libris se așteaptă la o creștere a cifrei de afaceri de 10% anul acesta, după ce anul trecut a rămas la pragul de 65 de milioane de lei. Compania a amânat construcția depozitului de carte, anunțată anul trecut, din cauza creșterilor de preț la materialele de construcții și va decide anul acesta dacă reia proiectul, continuând în acest timp investițiile în tehnologie, pentru care a stabilit un buget de 300.000 de euro.

Libris raportează pentru 2021 o cifră de afaceri similară anului anterior, de 65 de milioane de lei, perioadă în care a depus eforturi pentru a menține vânzările la același nivel și a livrat un număr de comenzi similare, de circa 70.000, coșul mediu fiind de 110 lei, în creștere cu 5% față de anul anterior. În medie, din totalul vânzărilor, 95% sunt reprezentate de cărți. Pentru anul acesta, compania se așteaptă la o creștere de 10% a cifrei de afaceri.

„Anul 2021 vine după un an 2020 care a fost total atipic pentru toată lumea, în special pentru piața de e-coomerce. În 2020, foarte mulți clienți s-au îndreptat către online, multe magazine fiind închise. A fost un an foarte bun pentru e-commerce și pentru firmele de curierat, însă anul 2021 pot spune că a fost o provocare, pentru că ne-am străduit să menținem această tendință ridicată. 2021 a venit spre sfârșit și cu provocările legate de criza materialelor, inflația și criza energetică. Abia au început, urmările serioase le așteptăm anul acesta”, a declara Laura Țeposu, CEO-ul Libris.ro, într-un interviu pentru Retail.ro.

După creșterea costurilor materialelor de construcții de anul trecut, Libris a decis amânarea construcției depozitului de carte pe care o avea planificată. În funcție de evoluția economică din prima parte a acestui an și de inflație, Libris va decide dacă începe anul acesta proiectul imobiliar.

„Este, în continuare, un obiectiv foarte important pentru noi, pentru că avem nevoie de dezvoltare pe partea logistică, dar am prefera să facem niște optimizări, să așteptăm să se stabilizeze piața și să vedem pe ce ne putem baza. Aceasta este investiția imobiliară pe care mizăm anul acesta și de care avem nevoie pentru dezvoltarea logistică. Planurile noastre sunt de a deveni un centru logistic de carte, care să aibă o ofertă completă și să poată deservi și alte magazine online, din stocurile noastre”, explică Țeposu.

Libris.ro investește în tehnologie și panouri fotovoltaice

În 2021, Libris a trecut printr-un proces de rebranding, iar anul acesta planifică investiții de 300.000 de euro în dezvoltarea tehnologiilor și intenționează să implementeze panouri fotovoltaice, pentru a reduce cheltuielile de energie și a fi mai sustenabili.

Anul 2022 va aduce și prețuri mai mari la cărți, după ce editurile își vor epuiza stocurile, în contextul în care prețul la hârtie a crescut cu circa 70%.

„Da, vedem și noi creșterea prețului hârtiei, în primul rând direct la ambalaje. Într-adevăr, s-au mărit foarte mult prețurile la hârtie, iar piața de carte din România funcționează foarte mult pe stocuri, iar foarte multe titluri au tiraje mari și au stocuri la cărți. La cărțile respective încă nu au crescut prețurile, dar la fiecare reeditare de carte trebuie să crești prețul. Creșterea prețului la materia primă crește automat prețul cărții”, explică Țeposu.

Librăria concept-store

Libris are în prezent o singură librărie fizică, în Brașov și nu are în plan să deschidă una nouă prea curând, alegând să mizeze pe online. În librăria fizică, circa 95% din ofertă este reprezentată de cărți, portofoliul fiind completat de jocuri pentru copii și jocuri de societate. Procentul pare a fi diferit de cel observat în restul librăriilor precum Cărturești sau Humanitas, care au foarte multe produse complementare cărților, precum agende, pixuri, căni sau traiste.

„Motivul pentru care într-o librărie găsești nu doar cărți, ci și alte articole, este pentru că este foarte greu să susții o librărie doar cu cărți. Atunci este acel concept-store, unde aduci și alte produse care pot fi vândute, acestea fiind mai mult sau mai puțin din zona cărților. Tirajele sunt foarte mici în România, numărul cititorilor este foarte redus, iar costurile cu o librărie fizică sunt destul de mari, cu personalul și restul cheltuielilor. Dacă lucrurile se vor schimba, probabil ar deveni fezabilă o librărie doar cu cărți. Spre exemplu, librăria noastră din Brașov are în proporție de 95% doar cărți, dar Libris înseamnă 95% online și 5% librăria fizică”, explică CEO-ul companiei.

scroll to top