Magazinele din nordul Franței nu mai vând ambarcațiuni pneumatice. Care este motivul?

,
Autor:    -  
3500
Sursă foto: Reuters via The Guardian

Timp de citire: < 1 minut

Multe magazine de articole sportive din nordul Franţei au decis să scoată de la vânzare caiacele pneumatice. Sunt ambarcaţiuni deseori folosite de migranţi pentru a traversa Canalul Mânecii. De multe ori, finalul călătoriei poate fi tragic pentru cei care încearcă această modalitate de a ajunge în Marea Britanie, informează Știrile TVR.

Decizia magazinelor de pe Coasta de Opal, din nordul Franței, este explicată printr-un comunicat în care se spune, printre altele, că aceste ambarcațiuni pneumatice de mici dimensiuni nu sunt sigure și că cei care le folosesc își pun viața în pericol.

Unii refugiați de la Calais și Dunkirk preferă să le cumpere, chiar dacă știu că sunt periculoase. Pe internet sunt în continuare disponibile, iar cel mai mic preț este de 180 de euro. O călăuză cere câte 2.000 de euro unui refugiat care vrea să ajungă de cealaltă parte a Canalului.

Salvamarii și asociațiile umanitare cred că decizia magazinelor de articole sportive nu este suficientă într-o astfel de criză.

ALAIN LEDAGUENEL, salvamar:

“Nu sunt echipate şi nu dau imagini radar, ceea ce complică foarte mult căutările noastre”.

PIERRE ROQUES, expert în problemele migraţiei:

“Nu acesta este modul în care se poate face faţă crizei umanitare de aici”.

De la începutul anului, peste 30.000 de refugiați ar fi încercat să traverseze Canalul Mânecii, conform datelor furnizate de prefectura maritimă, o cifră în creștere de trei ori față de anul trecut.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!