Majoritatea turiștilor care rezervaseră minivacanțe în Deltă de 1 Mai au preferat să și le reprogrameze
Reprogramările au fost făcute după 1 iunie, iar mai puțin de 10% dintre clienți și-au anulat sejururile, potrivit unui studiu al Green Village, resort din Sfântu Gheorghe deținut de omul de afaceri Dragoș Anastasiu. Complexul ar fi avut toate cele 180 de locuri ocupate atât în perioada sărbătorilor pascale, cât și în minivacanța de 1 Mai.
“Peste 90% dintre turiștii care își rezervaseră vacanțe la Green Village de 1 Mai, dar și de Paște, fie și le-au reprogramat pentru anul acesta sau anul viitor, fie au dorit vouchere de suma plătită, cu care să vină în Deltă în orice altă perioadă doresc, în limita locurilor disponibile”, a declarat Liliana Șmira, directorul general al Green Village, adăugând că și în restul pensiunilor și hotelurilor din Deltă majoritatea turiștilor au decis să nu renunțe la vacanțe, ci doar să le amâne.