Închide

Ministrul Ghinea împarte bani iluzorii. PNRR nu e aprobat, dar anunță triumfalist 110 creșe

Avatar
Crese

Foto: digi24.ro

Timp de citire: 2 minute

230 de milioane de euro au fost alocați în cadrul componentei Educaţie din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru construirea a 110 creşe, a anunţat triumfalist pe Facebook ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

“Încă o veste bună pentru investiţiile din PNRR, după proiectele de autostrăzi şi cale ferată, a mai demarat un program extrem de important, cel prin care vor fi construite creşe. Am alocat 230 milioane euro în cadrul componentei de Educaţie pentru a construi 110 creşe unde vor putea să meargă aproximativ 9400 de copii, cu prioritate din mediile defavorizate, a scris marţi seara, pe Facebook, ministrul de resort.

Potrivit acestuia, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunţat, recent, că programul este gata de implementare şi că, deja, 128 de autorităţi locale şi-au transmis interesul pentru a primi finanţare. Ulterior, vor fi stabilite detaliile şi criteriile pentru selectarea proiectelor care să primească finanţare, a precizat Ghinea.

“Aşa cum am promis, avem proiecte mature şi la care deja se lucrează. Acestea primesc iniţial finanţare de la ministere, iar banii se vor întoarce la buget prin prin prefinanţarea de 1,9 miliarde euro care va intra în ţară imediat după aprobarea oficială a PNRR, adică în toamnă”, a subliniat Cristian Ghinea.

Bugetul total alocat României pentru PNRR se ridică la 29,2 miliarde euro. România a depus oficial, la Bruxelles, pe data de 31 mai 2021, Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, dar acesta a ridicat semne de întrebare la Bruxelles, eventuala lui aprobare fiind așteptată cel mai devreme la jumătatea lunii septembrie.

Prin PNRR, trei mari sectoare ar primi sume importante de bani: Transporturile – buget de 6,7 miliarde de euro, Educaţia – de 3,6 miliarde de euro şi Sănătatea – de 2,4 miliarde de euro.

Investiţiile şi reformele asumate de Guvern în faţa Comisiei Europene, prin PNRR, au ca termen anul 2026.

scroll to top