Ministrul Mediului, despre Salina Praid: Întrebarea nu e dacă se va prăbuși tavanul, ci când
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că întrebarea este nu dacă se va prăbuși tavanul de la Salina Praid, ci când și cât de rapid.
”Din toate discuțiile pe care le-am avut cu experții, mai degrabă NU este o întrebare de dacă se va prăbuși tavanul, ci când și cât de rapid”,
a declarat ministrul Mediului, la Prima TV, potrivit Biziday.
De asemenea, Diana Buzoiau a acuzat instituții ale statului – Apele Române, Salrom, Conversmin și ANRM – că ”au aşteptat să se întâmple dezastrul” și au pasat responsabilitatea de la una la alta, ”până când s-a ajuns la castori, care nu au putut să zică nu e vina noastră”.
”Exact în ziua în care am mers acolo s-a prăbușit o parte din tavan. Este foarte clar că acolo nu mai poate fi salvată, mina respectivă să poate fi folosită. Acolo au fost multe instituții care au așteptat să se întâmple dezastrul. Am văzut declarațiile cu castorii. Vă dați seama ce lipsit de realitate este un astfel de răspuns. Ce au făcut castorii? Cumva s-a pasat vina până s-a ajuns la castori”,
a adăugat Buzoianu.









