Netflix | Conturile din România folosite la comun vor fi taxate suplimentar
Netflix a început să își anunțe abonații din România cum va tarifa suplimentar conturile folosite la comun de mai mulți utilizatori. Măsura este aplicată deja și în alte țări, notează G4Media.
Compania spune că un cont Netflix poate fi folosit de cineva din afara locuinței pentru încă 2,90 euro pe lună.
Pe site-ul Netflix se regăsește următorul anunț:
„Începând de astăzi, vom trimite acest e-mail către abonații din România, care folosesc la comun contul Netflix în afara locuinței personale.
Un cont Netflix este destinat folosirii de către o singură locuință. Toate persoanele care locuiesc acolo pot folosi Netflix oriunde s-ar afla (acasă, în deplasare, în vacanță) și pot beneficia de funcțiile noi, cum ar fi Transfer de profil și Gestionarea accesului și a dispozitivelor.
Suntem conștienți că abonații noștri au multe opțiuni în materie de divertisment. De aceea, ne dorim să continuăm să investim consistent într-o varietate de filme și seriale noi, astfel încât, indiferent de preferințele, dispoziția sau limba ta și de persoana cu care vizionezi, să te poți bucura mereu de conținut grozav pe Netflix. *Extra abonatul nu este disponibil momentan abonaților cu facturare prin parteneri.”









