Închide

Nevoia unui job stabil împinge candidații să aplice în primul rând la anunțuri cu salariul afișat

Avatar
Brainstorming over paper

Fotografie de Scott Graham pe Unsplash

Timp de citire: 2 minute

Începutul anului 2023 a adus foarte multe incertitudini, pe fondul zvonurilor despre o posibilă criză financiară, dar și al contextului economic local, marcat de inflație și prețuri în creștere pentru traiul de zi cu zi. Astfel, stabilitatea locului de muncă a devenit esențială pentru cei mai mulți dintre români, după cum arată și datele Bestjobs, întrucât aceștia aplică preponderent la joburi cu #SalariuLaVedere sau la cele din domenii care s-au dovedit rezistente în fața crizelor, precum cele din Vânzări, Contabilitate, Inginerie, IT și Producție/ Logistică.

Numai în ultimul trimestru, peste 40% din totalul aplicărilor au mers către joburi care afișează oferta salarială, accentuând nevoia de transparență din partea angajatorilor. Toate aceste aplicări merg însă către 30% din volumul total de joburi disponibile pe Bestjobs, acestea fiind cele pentru care angajatorii au ales să publice salariul în anunț, potrivit datelor de pe platforma Bestjobs.

„Încă de la începutul anului, principalele preocupări ale angajaților români erau legate de venitul lunar și de stabilitatea locului de muncă, potrivit unui sondaj Bestjobs realizat în ianuarie. Aceste criterii sunt evidente și în comportamentul utilizatorilor platformei Bestjobs și dovedesc încă o dată că, în vremuri de incertitudine, nevoile de la baza piramidei lui Maslow primează. Pe lângă acestea, evoluția profesională este următoarea prioritate pentru cei mai mulți dintre candidați, iar beneficiile pe care aceștia le preferă când aplică la joburi sunt posibilitatea de a primi bonusuri de performanță, tichete de masă sau posibilitatea de a lucra remote, cel puțin parțial”, spune Ana Vișian, Marketing Manager Bestjobs.

În ceea ce privește domeniul de activitate, candidații se orientează către acelea care au dovedit de-a lungul timpului că rezistă în condiții economice nefavorabile. Raportat la platforma de recrutare Bestjobs, domeniile cu cele mai multe aplicări sunt cele care caută constant candidați, având un număr mare de oferte și care oferă creșteri salariale de la un an la altul.

Astfel, principalul domeniu care a dovedit stabilitate în ultimii ani este cel al Vânzărilor, care are și cea mai mare ofertă de joburi în fiecare lună, și unde candidații se pot angaja pe salarii între 400 și 600 de euro lunar, ca Lucrător comercial sau pe 1.400 – 1.800 euro net lunar, pe poziții de management.
În Contabilitate, salariile nete sunt între 800 și 1.100 euro lunar pentru poziții de contabili sau consultanți financiari și ajung la 2.000 de euro, pentru rolurile de experți contabili.

Candidații din Inginerie pot obține între 1.200 și 1.800 de euro lunar, în funcție de specializare și nivelul de experiență, fiind depășiți de cei din IT, pentru care salariile medii sunt în jurul valorii de 3.000 de euro, cu o variație semnificativă în funcție de anii de experiență și de competențele acumulate. Totodată, un domeniu în creștere este Producția, unde rolurile de bază (precum cel de operatori producție) sunt recompensate cu 600-800 de euro net lunar, iar cele de conducere și coordonare (Manager achiziții, Specialist operațiuni etc), pot obține între 900 și 1.300 de euro lunar.

Mai mult, în ultimii trei ani, Construcțiile, cu toate specializările derivate, IT/ Telecom, în special pe zona securității cibernetice și a Inteligenței Artificiale, și Medicina au crescut considerabil în ceea ce privește necesarul de candidați, promovând o cerere solidă și sustenabilă de posturi bine remunerate.

scroll to top