Noua șefă a Băncii Centrale din Turcia nu lasă hățurile: crește dobânzile, lira dă semne de viață

,
Autor:    -  
background, banknote, bucks
Fotografie de PublicDomainPictures pe Pixabay

Timp de citire: < 1 minut

La cea de-a treia şedinţă de politică monetară prezidată de noua guvernatoare Hafize Gaye Erkan, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda de referinţă de la 17,5% până la 25%, deși majoritatea economiştilor estimau o majorare de doar până la 20%. Răspunsul pieței valutare a venit instantaneu, iar lira turcească s-a apreciat joi cu 2% faţă de dolarul american, scrie Agerpres.

Este unul dintre primele semne că oficialii Băncii Centrale sunt hotărâți să adopte măsuri mai agresive pentru reducerea inflaţiei, care se situează în continuare la aproape 50%, potrivit datelor oficiale, contestate însă de mai mulți economiști, care cred că inflația reală a sărit cu mult de 100%.

Lira s-a apreciat joi cu 2% faţă de dolar, cel mai semnificativ avans după mai mult de un an, acţiunile băncilor au crescut, iar indicele bancar al Bursei de la Istanbul înregistra o expansiune de aproape 6%.

“Am decis să continuăm procesul de înăsprire a politicii monetare pentru a stabili cât mai curând un proces de dezinflaţie, pentru ancorarea aşteptărilor în ce priveşte inflaţia, şi pentru a controla deteriorarea comportamentului în materie de preţuri”, a precizat, într-un comunicat de presă, Banca Centrală a Turciei.

Mulţi investitori cred că Banca Centrală a Turciei încă trebuie să înăsprească politica monetară.

“În ultimele luni, ritmul înăspririi politicii monetare a dezamăgit aşteptările pieţelor”, se arată într-o analiză a ING Bank NV, înainte de publicarea deciziei de joi a Băncii Turciei.

În iulie, rata inflaţiei s-a situat la 47,83%, în scădere de la nivelul de vârf de 85% în octombrie. Totuși, economiştii independenţi spun că inflaţia reală este mult mai ridicată, la aproape 123%.


Google News  Fiți la curent cu ultimele noutăți! Urmăriți AFACERI.news și pe Google News!